Sindicaliştii poliţişti, revoltaţi de declaraţiile lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii poliţişti, revoltaţi de declaraţiile lui Băsescu

Justiție 19 Noiembrie 2010 / 00:00 591 accesări

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual s-au arătat indignaţi de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care i-a numit pe oamenii legii „băieţii care fac striptease”. \"Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual respinge categoric improvizaţiile umoristico-jignitoare pe care domnul Traian Băsescu le-a interpretat în cursul şedinţei de Guvern. Astfel, poliţiştii nu acceptă să fie numiţi “băieţi care fac striptease” şi atenţionează, politicos, că ei nu îşi “aruncă caracterul…”, aşa cum s-a exprimat oficial preşedintele\", se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de FSNPPC. Poliţiştii îi cer lui Traian Băsescu \"să nu confunde limbajul de stradă\", informal şi potrivit manifestărilor spontane de protest, \"cu limbajul de referinţă cerut unui şef de stat care se exprimă într-o împrejurare oficială\". Reprezentanţii sindicatului au mai atras atenţia asupra dorinţei lor de a reiniţia dialogul social pe care miniştrii Administraţiei şi Internelor, preşedintele Băsescu şi guvernanţii l-au suspendat în luna septembrie 2009, “concomitent cu mai multe promisiuni încă neonorate”. Amintim că şeful statului i-a anunţat pe miniştri, în şedinţa de guvern de miercuri, că doreşte să le vorbească şi despre situaţia de la Ministerul de Interne, remarcând că \"băieţii care mai ieri făceau striptease aruncându-şi şepcile îşi aruncă acum şi caracterul pe toate televiziunile”. „Este ciudat acest comportament din partea preşedintelui. Cred că nu ştie ce funcţie ocupă din moment ce vorbeşte în acest fel despre o instituţie a statului român. Ne-am simţit foarte jigniţi de atitudinea lui şi de mesajul pe care l-a transmis prin cuvintele pe care le-a rostit”, a precizat insp. George Caraivan, liderul SNPPC – filiala Constanţa.



12