Sindicaliştii reacţionează la demiterea şefului Jandarmeriei Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii reacţionează la demiterea şefului Jandarmeriei Bucureşti

Justiție 13 Noiembrie 2010 / 00:00 516 accesări

Reprezentanţii \"Cartel Alfa\" consideră că prin decizia de demitere a şefului Jandarmeriei Capitalei, Gavrilă Pop, se încearcă pedepsirea celor care au vegheat ca acţiunea sindicală să aibă loc în condiţii civilizate. \"Decizia demonstrează faptul că se încearcă pedepsirea celor care au vegheat la derularea în condiţii civilizate, democratice, conform legilor în vigoare, a manifestaţiei sindicale. Probabil că demiterea şefului Jandarmeriei Bucureşti s-a decis pentru că nu a reuşit să provoace dezordine sau acţiuni în forţă care sa creeze victime, nicidecum din cauza lipsei de intervenţie\", se arată într-un comunicat de vineri al Confederaţiei Naţionale Sindicale \"Cartel Alfa\". Reprezentanţii \"Cartel Alfa\" consideră că astfel se încearcă înlăturarea celor care au ajutat la desfăşurarea paşnică a mitingului din 24 septembrie, la care au participat peste 8.000 de sindicalişti din 16 federaţii şi structuri sindicale. Şeful Jandarmeriei Bucureşti, gen. Gavrilă Pop, a fost demis din funcţie printr-un ordin al şefului Jandarmeriei Române, generalul Olimpiodor Antonescu, pentru management defectuos. Comanda Jandarmeriei este asigurată de colonelul Eugen Neran, cel care a fost până de curând primul locţiitor al generalului Pop. \"Nu a fost o măsură disciplinară, ci una administrativă”, a declarat Marius Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Surse neoficiale spun că decizia destituirii lui gen. Gavrilă Pop este o consecinţă a mitingului poliţiştilor, care a avut loc pe data de 24 septembrie, pe străzile Capitalei. Deşi protestele începuseră în Piaţa Victoria, poliţiştii i-au convins atunci pe jandarmi să îi lase să mărşăluiască până la Palatul Cotroceni. \"Le-am spus că mai bine ne lasă să plecăm spre Cotroceni pentru că oamenii sunt foarte înverşunaţi şi va ieşi scandal în Piaţa Victoriei, ca acum două zile, dacă nu ne lasă\", a explicat Marin Gruia, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. Mii de persoane au pornit pe străzile Capitalei către Palatul Cotroceni, chemându-i pe toţi bucureştenii alături de ei. În faţa Palatului Cotroceni, s-a declanşat furia. „La puşcărie!”, „Jos Băsescu!”, „Demisia!” şi „Ieşi afară, javră ordinară!”, au fost scandările sindicaliştilor, care au aruncat cu lumânări, sticle şi caschete în curtea Palatului şi l-au huiduit pe şeful statului.

Taguri articol


12