Sindicatele din Sănătate au avut discuţii, luni, cu ministrul Sănătăţii şi cu cel al Muncii, pe tema plăţii gărzilor, în final aceştia semnând o declaraţie comună prin care se apreciază că majorarea sumelor pentru gărzile suplimentare de la 1 octombrie este un "pas important".
"În urma întâlnirii, repezentanţii Federaţiei Sanitas, ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi ai Federaţiei Hipocrat, împreună cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, aprecizază că oferta făcută medicilor de creşetre a salariilor conform OUG20-2016 şi de creştere a plăţii gărzilor suplimentare, de la 1 octombrie, prin raportarea la salariul de bază majorat este un pas important către normalizarea remuneraţiei în sectorul sanitar", se arată în declaraţia comună semnată de sindicate şi de cei doi miniştri.
În document se precizează că reprezentanţii sindicatelor, alături de Vlad Voiculescu şi Dragoş Pîslaru, "susţin asigurarea continuităţii actului medical şi a liniilor de gardă pe baza actelor normative aflate în vigoare", precizând că majorarea plăţii gărzilor "este un angajament ferm şi va fi implementat prin Ordonanţă de Urgenţă de îndată ce Executivul va putea emite din nou acest tip de act normativ. Termenul pentru definirea paşilor legislativi este data de 1 octombrie 2016".
"Ce facem noi astăzi este să reparăm ceva punctual. Reparăm modul în care sunt tratate gărzile în sistemul sanitar. Vorbim de remunearea gărzilor şi de flexibilizarea timpului de lucru, (...) revenim la normal", a spus ministrul Sănătăţii după consultări.
"Vom asigura continuitatea. Din punctul meu de vedere, noi ne-am atins ţinta financiară. Este, într-adevăr, o ţintă financiară amânată (..) însă ni s-a explicat destul de clar că baza legală existentă nu permite imediat această creştere de venituri. de la 1 octombrie 2016 este cu mult mai bine decât până acum. O să facem gărzile", a declarat după negocieri Florin Chirculescu, reprezentantul Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
"Aceste gărzi sunt timpul liber al oamenilor. După ce şi-au terminat serviciulm dacă vor să mai lucreze peste normă este alegerea lor. Noi credem că colegii noştri, cel puţin pentru luna august graficele fiind făcute, în marea majoritate a spitalelor asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată. Modul în care se va face plata rămâne de văzut. Sunt multe probleme juridice care trebuie rezolvate iar semnarea unui contract de muncă individual pentru timpul liber este alegerea fiecăruia", a declarat vicepreşedintele Federaţiei Hipocrat, Eleodor Cârstoiu.
În ceea ce priveşte evaluarea modalităţilor de reglementare a veniturilor celorlalte categorii de personal din sistemul sanitar, acestea ar urma să fie discutate în cadrul consultărilor cu partenerii de dialog social din procesul de elaborare a legii salarizării unitare, problema fiind ridicată în cadrul discuţiilor de sindicate.
"Noi, cei de la Federaţia Sanitas, am deschis şi subiecte legate de introducerea sub o forma sau alta a celorlalte categorii care nu au intrat în ordonanţa 20, personalul tehnic administrativ, colegii din Direcţia de Sănătate Publică, funcţionarii publici, creşele şi grădiniţele şi ridicarea sistemului de salarizare pentru colegii din asistenţă socialăa raportat la colegii din sistemul de sănătate. Dacă este să fiu corect faţă de toţi colegii pe care îi reprezentăm, pot să spun că în continuare un ochi râde şi unul plânge. Avem destul de multe categorii profesionale pentru care trebuie să găsească reprezentanţii Guvernului soluţii. (...) am atras Avem promisiunea că începând cu 1 septembrie se va discuta pe noul proiect de lege de salarizare", a declarat Marius Sepi, reprezentant al Federaţiei Sanitas.
"Vrem ca după 1 octombrie, fără să avem pretenţia că putem să ne comparăm cu vestul Europei, vom avea un sistem medical plătit mai adecvat, mai aproape de principiile acestei profesii. (...) Mâine avem în cadrul Guvernului o discuţie pe principiile legii salarizării unitare în care ne vom întâlni în aceeaşi formulă în care am făcut-o pe ordonanţa 20. La sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie vom avea primele consultări pe tema salarizării unitare, exact lucrul pe care l-am promis, de a merge înainte şi a găsi echitate pentru celelalte categorii care anul acesta nu au putut fi susţinute din raţiuni bugetare", a declarat Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii.
Sindicatele vor continua discuţiile cu Ministerul Sănătăţii referitoare la reglementarea timpilor de lucru în sistemul sanitar.