Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, luni, ca sindicalişitii din sănătate să organizeze pichete în Bucureşti, precum şi un miting cu 20.000 de persoane pe 25 aprilie. De asemenea, sindicaliştii au în vedere o grevă generală după data de 25 aprilie.
„Toată lumea vrea ca din momentul acesta să facem conflict, să ieşim în stradă. Dar trebuie să ne aliniem totuşi la ce spune legea şi am decis ca începând cu datele de 20 şi 22 martie să începem cu pichetări la Ministerul Sănătăţii, care are legătură cu regulamentul de sporuri, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii, de unde a plecat Legea 153 şi cu modificările pe care nu le-au făcut şi sunt imperioase", a declarat, luni, Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, potrivit Mediafax. Potrivit lui Bărăscu, sindicaliştii intenţionează să picheteze aceleaşi ministere şi pe datele de 27 şi 29 martie, iar în aprilie se va organiza un miting de amploare. Ulterior mitingului din data de 25 aprilie, ar putea fi declanşată greva generală, dacă nu se vor rezolva revendicările sindicaliştilor şi se strâng semnături pentru declanşarea grevei, potrivit reprezentanţilor Sanitas.
„Nemulţumirile noastre sunt legate de acel prag de 30%, care este groaznic şi nu ajută cu nimic faptul că ţin în continuare de el. Niciodată nu vom accepta anexa 10, care prespune aceleaşi sporuri pentru angajaţii care nu lucrează în condiţii periculoase, dar şi pentru angajaţii care lucrează în leprozerii, secţii de TBC, din sălile de operaţii sau ATI", a mai declarat Bărăscu. Potrivit acestuia, marţi va avea loc încă o întâlnire cu ministrul Sănătăţii în ceea ce priveşte nemulţumirile legate de regulamentul de sporuri din sănătate.
Pope (Sanitas): O grevă generală ar duce la blocarea sistemului medical din România
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, a declarat, luni, că în cazul în care se va declanşa o grevă generală, sistemul medical va fi blocat. Federaţia a decis, luni, în Consiliul Naţional, organizarea mai multor pichete precum şi a unui miting de amploare pe 25 aprilie.