Schimbările Ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care pretinde că vrea să facă reformă în sectorul pe care îl conduce, nu fac decît să stîrnească nemulţumiri în rîndul celor care lucrează în sistem. Ministrul Nicolăescu a schimbat denumirea stomatologilor în dentişti, iar oncologia a fost asimiliată medicinei interne. Modificările fără rost nu s-au oprit aici, iar Nicolăescu a emis un ordin prin care neurologia pediatrică, ordopedia pediatrică, medicina sportivă, epidemiologia, igiena, oncologia, expertiza medicală a capacităţii de muncă şi genetică au fost asimilte de alte discipline. Nemulţumiţi de acest ordin, medicii din cadrul Federaţiei Sindicatelor Medico-Sanitare şi Farmaceutice "Hipocrat" vor cere autorităţilor statului, printr-un memoriu, anularea Ordinului de ministru prin care au fost asimilate mai multe specialităţi medicale. Totodată, medicii specialişti din aceste domenii susţin că vor ataca actul normativ în contencios administrativ. Prin acest ordin, începînd cu sesiunea din noiembrie a concursului de rezidenţiat, accesul la formare în specialităţile asimilate se sistează, susţin specialiştii acestor discipline. Efectele acestui ordin nu sînt imediate, ci se vor face simţite în trei-patru ani, este părerea medicilor.
Mai mult decît atît, o dată cu aplicarea acestui ordin vor dispărea aprox. 200 de medici din fiecare specialitate. Reprezentanţii celor opt specialităţi pe cale de dispariţie consideră necesară abrogarea acestui ordin, avînd în vedere situaţia precară a sănătăţii majorităţii populaţiei, sărăcia, nivelul de trai scăzut, revenirea accentuată a unor boli ca sifilisul, tuberculoza, creşterea numărului de cazuri de cancer şi a altor boli grave care necesită o abordare terapeutică interdisciplinară şi o bogată experienţă profesională. Specialiştii susţin că ministrul Eugen Nicolăescu a refuzat să discute cu ei şi a motivat emiterea acestui ordin prin faptul că astfel se acordă astfel o şansă rezidenţilor de a dobîndi un cerificat de medic specialist recunoscut automat de statele membre ale Uniunii Europene.