Marile sindicate europene şi-au exprimat pesimismul înaintea summit-ului UE de la sfârşitul acestei săptămâni şi au cerut liderilor europeni o schimbare radicală de strategie pentru a ieşi din cercul vicios al austerităţii şi recesiunii. “Din păcate, nu suntem prea încrezători. Va fi încă un summit la care vor fi luate jumăţi de măsuri care ne vor permite să rezistăm câteva săptămâni, zile, înainte de a ne găsi într-o criză imposibil de gestionat”, a declarat Bernadette Segol, secretar general al Confederaţiei europene a sindicatelor (CES), care reuneşte 84 de organizaţii din Europa. Bernadette Segol a arătat că acest summit este prezentat ca o ultimă şansă, ceea ce CES a avertizat deja de 20 de ori. CES a inclus propunerile confederaţiei pentru salvarea UE într-un contract social pentru Europa, prezentat marţi şi miercuri preşedinţilor UE şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso. Bernadette Segol a cerut măsuri urgente pentru a da Băncii Centrale Europene dreptul de a împrumuta direct statele şi pentru emisiunile de euroobligaţiuni, la care se opune Germania. Zoe Lanara, secretar general al Confederaţiei elene a muncii, a subliniat că Europa trebuie să înveţe din lecţia de austeritate impusă ţării sale, care a avut un cost social şi uman enorm, fără să îmbunătăţească situaţia economică.