Sindicatele europene încearcă să se mobilizeze, miercuri, pentru a organiza proteste faţă de măsurile de austeritate, fiind programată o grevă generală în Grecia şi proteste în Cehia, Luxemburg şi la Bruxelles. Momentul culminant al acestei mobilizări va fi în Grecia, unde este programată o grevă generală, a şaptea din acest an. Sindicatele vor organiza un protest simbolic şi la Bruxelles, unde liderii europeni se vor reuni pentru a discuta despre măsurile pentru depăşirea crizei din zona euro.
În Luxemburg, sindicalişti locali, belgieni, germani şi francezi vor organiza un protest în faţa Camerei Deputaţilor. O delegaţie a protestatarilor va fi primită de premierul Jean-Claude Juncker, în calitatea sa de preşedinte al Eurogroup. În Cehia, o acţiune de protest este aşteptată, miercuri, la Praga pentru a denunţa proiectul bugetului de austeritate pe 2011.
Atena se confrunta deja de ieri cu blocaje rutiere uriaşe, fiind privată de transportul în comun din cauza unei greve, pe o perioadă de 24 de ore, contra unui proiect de reducere a salariilor în întreprinderile publice. Niciun autobuz, metrou, troleibuz sau tramvai nu circula în capitala greacă, unde, la prânz, erau anunţate manifestaţii în faţa Parlamentului, contra votului prevăzut în această seară asupra reformei care irită sindicatele din transporturi. Proiectul de lege, cerut de UE şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), prevede reduceri cuprinse între 10 şi 25% ale salariilor mai mari de 1.800 de euro pe lună acordate în întreprinderile publice (electricitate, transporturi, poştă). Totodată, Guvernul analiza, ieri, un alt proiect de lege privind restructurarea societăţilor de transport în comun din Atena şi prevăzând noi diminuări salariale şi desfiinţări de posturi. UE şi FMI condiţionează deblocarea, prevăzută în luna februarie, a celei de a patra tranşe, în valoare de 15 miliarde de euro, dintr-un împrumut în valoare totală de 110 miliarde de euro, acordat Greciei în mai, pentru salvarea acesteia de la faliment.