Sindicatele pregătesc greva generală în administrație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Majorarea salariilor aprobată de Guvern, considerată "bătaie de joc"

Sindicatele pregătesc greva generală în administrație

Eveniment 09 Iulie 2015 / 00:00 943 accesări

Patru federaţii sindicale din administraţia publică au anunţat, ieri, că încep strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale în septembrie, iar unii angajaţi vor să intre în greva foamei, acuzând Guvernul că tratează "sfidător şi discriminatoriu" angajaţii din administraţie. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală - Sed Lex, Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică - Publisind şi Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR), care reprezintă aproximativ 70 la sută dintre angajaţii din domeniu, spun că, prin adoptarea OUG 27 / 30 iunie 2015, Executivul a demonstrat din nou "batjocura" faţă de această categorie de personal, căreia, potrivit prevederilor actului normativ, autoritatea publică îi poate stabili o creştere salarială de până la 12 la sută, însă condiţionat de încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat, cumulativ cu încadrarea în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, adică la nivelul anului 2014. "Această creştere salarială poate fi acordată în situaţia în care se vacantează posturi prin plecarea personalului sau se reduce numărul de personal din administraţia publică locală, care şi aşa este mult sub cel prevăzut de normele legale", au arătat liderii sindicali.

Angajaţii din administraţia publică cer corelarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii şi punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015, reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit) şi a drepturilor abrogate (al 13-lea salariu şi prima de vacanţă), deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010, acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă va fi modificată OUG 83/2014) şi dreptul la negociere colectivă, prin eliminarea articolului 138 din Legea dialogului social nr. 62/2010.

"Practic, acest articol 138 din Legea dialogului social interzice orice negociere salarială şi de aici pleacă totul", a spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală - Sed Lex, Răzvan Bordeanu. El a mai spus că, de fapt, Guvernul refuză să aplice propria Strategie pentru consolidarea administraţiei publice 2014 - 2020, dovadă fiind şi faptul că emite acte normative care se anulează reciproc.



12