Sindicatele sesizează Avocatul Poporului asupra OUG 37/2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicatele sesizează Avocatul Poporului asupra OUG 37/2009

Justiție 25 Aprilie 2009 / 00:00 1575 accesări

Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat că aproximativ 2.000 de persoane vor fi înlocuite în funcţiile de director şi director adjunct ca urmare a aplicării ordonanţei privind deconcentratele. Potrivit lui Oprescu, aproximativ jumătate dintre cei afectaţi de această ordonanţă fac parte din SNFP. Liderul sindical a precizat că, luni, va sesiza Avocatul Poporului în vederea atacării la Curtea Constituţională a OUG privind numirea politică a şefilor de deconcentrate publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. \"De asemenea, fiecare conducător de instituţie publică va fi sprijit de avocaţii noştri pentru a-şi păstra locul de muncă. În cazul în care acesta va fi destituit din funcţia publică, va ataca în instanţă pe partea de contencios administrativ decizia\", a precizat Oprescu. În urmă cu o zi, preşedintele Alianţei \"Sed Lex\", Vasile Marica, a declarat că, luni, se va lua o decizie în cadrul Comitetului Director cu privire la atacarea acestei ordonanţe.

La rîndul său, liderul \"Cartel Alfa\", Bogdan Hossu, a declarat că va face plîngere la Organizaţia Internaţională a Muncii referitor la aplicarea OUG privind deconcentratele şi în cazul Inspecţiei Muncii, situaţie în care s-ar ajunge la subordonarea politică a acestei instituţii. Datele avansate de \"Cartel Alfa\" în privinţa numărului de persoane afectate de ordonanţă sînt duble faţă ce cele prezentate de SNFP, Hossu afirmînd că este vorba de cel puţin 4.000 de persoane. Liderul \"Cartel Alfa\" a spus că \"pentru anumite compartimente se poate face descentralizarea, însă există o instituţie în care acest lucru nu este posibil\". Hossu a explicat că instituţia respectivă este Inspecţia Muncii, care, \"dacă ar fi subordonată politic, ar însemna, parţial, că este subordonată mafiei locale\", fapt pentru care conducerea confederaţiei sindicale este decisă să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa.



12