Condiţiile de salarizare, dar şi cele în care sînt obligaţi să lucreze, fără aparatură şi dotări corespunzătoare secolului al XXI-lea, i-au determinat pe medici să înfiinţeze, la Constanţa, Sindicatul Medicilor din România (SMR). În urma întîlnirii pe care a avut-o săptămîna trecută, comitetul SMR a elaborat o listă de revendicări pe care urmează să o trimită Ministerului Sănătăţii. “Solicităm ca sistemul sanitar din România să primească 6% din PIB, astfel încît condiţiile de muncă ale medicilor în spitale să permită îmbunătăţirea stării de sănătate şi de asistenţă medicală, plata sporurilor salariale şi retribuţii decente care să nu fie mai mici de 500 de euro pentru medicii rezidenţi, 700 de euro pentru cei specialişti, 1.000 de euro pentru medicii primari şi 1.500 pentru şefii de secţie”, a declarat preşedintele SMR, prof.univ.dr. Vasile Sîrbu. Revendicările celor care fac parte din SMR se referă şi la medicii de familie. Pentru aceştia, SMR solicită asigurarea unui venit minim garantat egal cu al unui medic specialist sau primar din celelalte specialităţi. Se mai solicită decontarea cheltuielilor de cazare pentru medicii rezidenţi aflaţi în pregătire în alt oraş decît cel în care domiciliază şi încetarea plăţii asigurărilor de sănătate de către întreg corpul medical, atît din partea angajatului, cît şi din partea angajatorului, deoarece asistenţa în interiorul “breslei” ar trebui să fie gratuită. “Solicităm acordarea de sporuri salariale corespunzătoare pentru toţi medicii care lucrează în condiţii deosebite, cum ar fi locul de muncă la distanţă de domiciliu, activităţi în condiţii dificile - blocuri operatorii, sectoare toxice, asistarea bolnavilor cu afecţiuni grave microbiene sau virale. De asemenea, credem că SMR trebuie să participe la negocierea contractului cadru”, a declarat prof.univ.dr. Vasile Sîrbu. O decizie pe care Ministerul Sănătăţii a luat-o şi care a stîrnit valuri de protest este pensionarea medicilor la vîrsta de 65 de ani, indiferent de sex. SMR solicită şi modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte această pensionare forţată.