Pur şi simplu, nu aveam habar că există o asemenea maladie! Am aflat recent că, în psihopatologia medicală, această boală este nominalizată abia de vreo două decenii, în urma consacrării lingvistice a expresiei, \"very important person\". Dacă stai să te gândeşti niţel, îţi dai seama că nimic nu e nou sub soare, de fapt, pentru că toţi dictatorii epocii moderne, de la Napoleon Bonaparte, până la Vladimir Putin, să zicem, au suferit de această maladie. Deşi este stânjenitor să-l aşezi pe Traian Băsescu într-o astfel de galerie ilustră, cred totuşi că actualul preşedinte al României este bolnav de sindromul VIP...
Pe scurt, psihologia contemporană susţine că orice persoană care dispune de o mare putere de decizie, pentru o perioadă prea lungă de timp, riscă să se creadă lider pe viaţă, de neînlocuit, şi ajunge să hotărască orice în nume propriu, fără consultarea nimănui, chiar şi în domenii în care nu are nicio calificare. Aşa apar deviaţiile de personalitate şi se naşte dictatura, în cazurile politice! De aceea, una dintre regulile de bază ale democraţiei limitează accesul la putere pe durate determinate şi cu posibilitatea controlării derapajelor. Din acest punct de vedere, toţi liderii comunişti au suferit de sindromul VIP, chiar dacă el nu exista în nomenclatorul medical, iar România de astăzi se află pe muchie de cuţit, deşi aparenţa normalităţii este păstrată...
Felul în care s-au purtat negocierile cu FMI demonstrează exact acest tip de boală, în cazul lui Băsescu. Nu s-a sfătuit cu nimeni, poate doar cu consilierii de la Cotroceni, cu toate că am serioase îndoieli, nu a cerut avizul niciunui ministru din guvern, iar premierul a fost cu desăvârşire absent, ceea ce mi se pare un simptom foarte îngrijorător! Presa nu a ştiut nimic, Parlamentul nu a fost consultat şi totul s-a hotărât peste capetele noastre, de parcă am fi trăit într-o altă epocă... Până şi la întâlnirea tardivă de duminica trecută cu liderii sindicali, nervozitatea preşedintelui, ca şi lipsa de răbdare, căci era să plece de două ori, dovedesc existenţa acestui sindrom ascuns la Traian Băsescu. L-aţi auzit cum vorbea cu parlamentarii PDL în înregistrarea secretă pe care a difuzat-o Antena 3? Ce dovadă mai vreţi în plus? Întâlnirea de ieri cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare şi unii sindicalişti, pentru a doua oară, a fost doar de ochii lumii...
Lăsând la o parte gravitatea situaţiei în sine, deoarece România se va mai afla pe mâinile acestui om încă patru ani şi jumătate, răstimp în care personajul va deveni din ce în ce mai imprevizibil, ca să folosesc un termen decent, românii au un proverb ce defineşte în chip balcanic sindromul VIP: \"Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul\"... Să trăiţi bine!