În ultima vreme, sîngele din instalaţie a devenit criteriul de bază în caracterizările dedicate politicienilor. Forţa şi capacitatea lor creatoare se măsoară în instalaţie, unde sîngele circulă pe sistemul vaselor comunicante. Ca atare, aproape toţi politicienii se preocupă de buna circulaţie a sîngelui din instalaţie. Procedeul nu are nicio legătură cu pregătirea profesională sau competenţa. Din patru în patru ani, în cazul parlamentarilor, sau din cinci în cinci ani, la prezidenţiale, candidaţii sînt supuşi unor revizii generale. Operaţiunile tehnice vizează, în primul rînd, suflarea, curăţirea şi sondarea instalaţiei. Se face o analiză temeinică a criteriilor sale de performanţă. Acolo unde candidatului îi dă mîna, se schimbă instalaţia cu totul. Sînt însuşite noile tehnici. De asemenea, posesorii de instalaţie electorală sînt obligaţi să respecte criteriile impuse de Parlamentul European. Cert este că instalaţia a prins la populaţie, dovadă modul în care a debutat competiţia electorală pentru preşedinţie. Alegătorul nostru este de-a dreptul fascinat de politicianul cu sînge în instalaţie. Pentru el, pe fondul unei crize mizere, politicianul cu instalaţia în funcţiune reprezintă idealul său de viaţă şi luptă revoluţionară. Degeaba îl iei, evident, pe alegător, cu fineţuri şi greţuri de Europa. Vax. Alegătorului din popor îi place la nebunie să încapă pe mîinile politicianului care, stăpînind bine tehnicile de luptă, dă cu el de pămînt de-i trosnesc oasele! Îl adoră pe cel care-l flămînzeşte de patru ani şi jumătate încoace. Chiar dacă i-au ajuns zdrenţele pînă la genunchi, exclamă într-un extaz profund: “Să trăiţi bine!” Mai nou, se tăvăleşte de plăcere şi încredere reciprocă ori de cîte ori prezidentul Băsescu ne asigură că ne scapă de gripă. Pardon, de criză. Pe alegătorul frenetic îl fascinează candoarea cu care este minţit în faţă de şeful statului. Ca să promiţi, în vremuri de criză, salarii mari profesorilor, ei, bine, trebuie să ai sînge în instalaţie! Alegătorul credul se bazează pe sîngele din instalaţia lui Băsescu. Ca să verifice nivelul sîngelui, se uită tot timpul în ochii lui. Sigur, nu este chiar atît de uşor, după cum sînt convinşi cei cu privirea languroasă ca în filmele indiene. Alegătorul de tip nou se bazează pe simţul său de selecţie. El ştie să ia pulsul candidaţilor. Are unitatea sa de măsură. În primul rînd, se pricepe la instalaţie. Individul cu pricina face parte din categoria alegătorilor instalatori. Verifică instalaţia politicienilor. Cum apare un nou candidat gen Duda, strîmbă din nas. După care, în stilul său profund proletar, întreabă: “Băi, ăsta are sînge în instalaţie?” Răspuns: “Păi, nu prea are…” Concluzie: “Bîşti”. În perioada de pionierat, gura mare, caracteristică a mahalagiului politic, reprezenta simbolul instalaţiei. Între timp, în capitalismul de cumetrie, grila valorilor s-a schimbat profund. Nu este suficient să ţipi ca să se spună că ai sînge în instalaţie. Ca argument, continuăm mîine dezbaterea pe această temă.