Deși la un moment dat a fost considerată o specie dispărută, dihorul cu picioare negre, Mustela nigripes, singura specie de dihor din America de Nord și, totodată, o specie endemică acestui areal geografic, a reușit să reziste datorită eforturilor autorităților și organizațiilor pentru protecția mediului și animalelor, însă aceste animale carnivore sunt încă amenințate cu dispariția, conform organizației World Wildlife Found (WWF). În ultimele trei decenii, autorități statale și federale din SUA, organizații pentru protecția animalelor, parcuri zoologice și chiar reprezentanți ai triburilor amerindiene și proprietari de pământ particulari și-au unit eforturile pentru a oferi acestei specii de dihori o șansă de supraviețuire. În prezent, specia subzistă printr-o populație de aproximativ 370 de animale în habitatul său natural. Dihorul cu picioare negre, care trăiește în zonele de câmpie din America de Nord, poate cântări aproximativ 1 kilogram și măsoară până la 60 de centimetri lungime.

Conform WWF, dihorul cu picioare negre este una dintre cele mai amenințate specii de mamifere din America de Nord. Creșterea populației de dihori în mediul natural semnifică sănătatea ecosistemului de câmpie de care aceste animale sunt dependente pentru a supraviețui. Principalele pericole pentru această specie sunt pierderile de habitat și bolile.

Dihorii sunt complet dependenți de câinii de preerie, niște rozătoare înrudite cu marmotele, pentru hrană, adăpost și pentru a-și crește puii. În prezent, biologii își pun speranțele pentru salvarea acestei specii într-o combinație neobișnuită de drone și unt de arahide. Atât dronele cât și untul de arahide sunt folosite pentru a-i ajuta pe dihorii cu picioare negre și principala lor pradă, câinii de preerie, să lupte împotriva unei boli mortale. Cercetătorii le oferă momeală cu gust de unt de arahide, impregnată cu un vaccin împotriva unei maladii bacteriene mortale, pesta de pădure (sylvatic plague), produsă de bacteria Yersinia pestis (aceași bacterie care, transmisă de la șobolan la om, produce ciuma bubonică). Atât câinii de preerie cât și dihorii nord-americani nu pot face față acestei bacterii alogene, față de care nu au sistemul imunitar pregătit să răspundă. Odată ce o colonie de câini de preerie este infectată cu această bacterie, toate exemplarele mor în interval de timp de câteva săptămâni și odată cu ele și dihorii care se hrănesc cu aceste rozătoare.