Singurul muzeu dotat cu defibrilator extern automat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Singurul muzeu dotat cu defibrilator extern automat

Sănătate 14 Noiembrie 2013 / 00:00 561 accesări

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este, de ieri, prima instituţie muzeală din România dotată cu un defibrilator extern automat (AED), folosit în manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, pus la dispoziţie de Asociaţia Română de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (ARISU). Preşedintele ARISU, Nicolae Stavre, a declarat, după executarea unei simulări în holul central al muzeului, unde, într-o nişă specială, a fost instalat aparatul, că acesta este primul defibrilator pe care ARISU îl va monta într-unul dintre cele cinci locuri publice care urmează să fie dotate cu un astfel de aparat în cea de-a doua etapă a proiectului “Energie pentru viaţă”. “Pe lângă cel pus în funcţiune la Muzeul Antipa, alte patru AED-uri vor fi instalate în trei locuri publice: unul la Tribunalul Bucureşti şi altele două la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, locul celui de-al cincilea AED nefiind încă stabilit”, a spus Stavre. Directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Române, a relatat că, la un an de când venise în muzeu, în 1970, un cercetător al instituţiei, Ştefan Negru, a decedat pentru că nimeni nu a ştiut să-i acorde primul ajutor. “Apoi, în 1973, o altă angajată a murit, din cauză că Salvarea a venit prea târziu”, a spus Murariu. El a spus că, în condiţiile unui flux de 20.000 de vizitatori, în Noaptea Muzeelor, defibrilatorul este foarte util, existând oricând posibilitatea ca unui oaspete să i se facă rău. La Muzeul „Antipa“, 70 de angajaţi au învăţat cum să folosească un AED şi, deşi acesta poate fi folosit de persoane fără pregătire medicală şi fără o instruire în prealabil, aceştia au fost învăţaţi cum să recunoască un stop cardio-respirator şi au făcut simulări cu AED-ul, astfel încât, în momentul unei urgenţe, timpul de reacţie să fie cât mai mic. Preşedintele ARISU a mai declarat că proiectul „Energie pentru viaţă“ facilitează accesul persoanelor aflate în stop cardio-respirator la defibrilatoarele externe automate şi se derulează în două etape, valoarea investiţiei depăşind 70.000 de euro. Conform studiilor întreprinse de UE, în România, în fiecare an sunt înregistrate peste 50.000 de decese declanşate de stopul cardio-respirator.



12