După 24 de ore critice, tînărul constănţean care a scăpat cu viaţă din tragicul accident rutier produs, duminică, pe drumul care leagă localitatea constănţeană Hîrşova de Tulcea se simte bine. El este singurul supravieţuitor din familia Barcan, viaţa bunicului, tatălui şi un fratelui său fiind curmate într-o fracţiune de secundă. „Pacientul prezintă fractură de bazin şi de femur şi are mîna dreaptă ruptă. Starea lui de sănătate este acum stabilă”, a declarat ieri după-amiază, purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Florian Stoian. Poliţiştii de la Rutieră spun că alcoolemia celor doi şoferi implicaţi în accident va fi stabilită, cel mai probabil, astăzi. Reamintim că cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi una a fost grav rănită în urma unei teribile coliziuni petrecute duminică, pe şoseaua ce leagă oraşul Hîrşova de Tulcea. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au stabilit că un BMW Seria 3 Coupe, înmatriculat în Bulgaria, cu numărul B 1669 PK, se deplasa pe drumul naţional DN 22A dinspre Tulcea către Constanţa. La un moment dat, spun anchetatorii, din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei la volan, ajuns la aproape cinci kilometri de intrarea în Hîrşova, şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un Cielo care venea din sens opus. Un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe au ajuns în scurt timp la locul accidentului. În ciuda eforturilor depuse de pompierii militari şi de medici, doar o singură persoană a mai ajuns în viaţă la spital. Şoferul autoturismului Cielo, înmatriculat CT 36 GIA, Ionel Ene, de 51 de ani, a murit pe loc. La fel s-a întîmplat şi cu bărbatul care a condus BMW-ul, Mitică Barcan, de 45 de ani, din Constanţa, dar şi cu pasagerii din autoturismul său - Dumitru Barcan, de 78 de ani, şi Mariana Ochiană, de 41 de ani. Dintre fiarele contorsionate, echipa de descarcerare a reuşit să îi scoată în viaţă pe Marcel Barcan, de 22 de ani, şi Cristian Barcan, de 23 de ani, dar primul dintre ei a murit în drum spre spital, al doilea fiind internat în stare gravă în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Oamenii legii continuă ancheta pentru a elucida împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia.