„Sinucigaşul” Dan Puric, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Sinucigaşul” Dan Puric, la Constanţa

Cultură 06 Septembrie 2010 / 00:00 900 accesări

Spectacolul „Sinucigaşul”, după piesa lui Nikolai Erdman, cu Dan Puric în rolul principal, va fi prezentat la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 25 octombrie. Producţie a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), piesa cu o distribuţie impresionată - 17 actori vor urca pe scena constănţeană - a avut premiera în luna mai a anului trecut. Alături de Dan Puric, în spectacolul montat de Felix Alexa vor evolua: Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu, Marius Bodochi, Marius Manole, Tania Popa, Silviu Biriş, Maria Buză, Andrei Finţi, Lamia Beligan, Rodica Ionescu, Florin Lăzărescu, Tatiana Constantin/ Ana Macovei, Vitalie Bichir, Alexandru Nedelcu şi Nikita Dembinski.

Potrivit TNB, „Sinucigaşul”, de Nikolai Erdman, este „o comedie amară pe care au vrut s-o pună în scenă mari regizori, ca Meyerhold şi Stanislavski, dar pe care a interzis-o însuşi Stalin”, autorul ei fiind deportat în Siberia şi condamnat să rămână un anonim. Însă „Sinucigaşul” lui Erdman a trecut proba timpului, aducându-i celebritate internaţională autorului după trecerea sa în nefiinţă.

Preţul biletelor pentru reprezentaţia de la Constanţa este de 60 şi 100 lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sala de spectacole.

Taguri articol


12