Actorul britanic Michael Caine a fost numit de Guvernul francez Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată, la Paris. Ceremonia a avut loc la Palais Royal, în apropiere de Muzeul Luvru din Paris, iar actorul britanic a fost însoţit la acest eveniment de soţia sa de origine indiană, Shakira. În timpul discursului de acceptare a acestei distincţii, starul britanic în vârstă de 77 de ani a spus că mulţumeşte Franţei pentru că i-a acordat Legiunea de Onoare, însă, de fapt, decoraţia primită, cea de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, are un rang inferior. Michael Caine s-a referit, în glumă, la doi actori celebri, Sean Connery şi Gregory Peck. Ambii au primit Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa, iar Michael Caine a sugerat, în glumă, faptul că cei doi actori au primit acea decoraţie deoarece au avut neveste franţuzoaice. În ciuda gafei comise, Sir Michael Caine a ţinut un discurs emoţionant, în care a ţinut să elogieze meritele Franţei: „Întotdeauna am iubit această ţară, preparatele ei culinare, oamenii de aici”. Dovedind că stăpâneşte foarte bine limba franceză, Michael Caine a adăugat: „Nu ştiam dacă francezii mă apreciază şi credeam că admiraţia noastră e valabilă într-un singur sens. Însă, acum, după ce am primit acest premiu, ştiu cu siguranţă că şi ei mă iubesc pe mine”.
Născut în 1933, Michael Caine a crescut în periferiile Londrei, fiind fiul unei menajere şi al unui hamal, îndrăgostindu-se de Hollywood după ce a văzut un film western. A început să fie distribuit în filme încă din anul 1950, dar abia în 1964 a devenit cunoscut, odată cu succesul înregistrat de „Zoulou”, un film clasic de aventuri. În anul următor a interpretat rolul unui spion în filmul „The Ipcress File”, iar în anul 1966 a triumfat în „Alfie”, care i-a adus prima din cele şase nominalizări la premiile Oscar. De atunci, Michael Caine a putut fi văzut pe afişul a zeci de filme, începând cu rolul hoţului flegmatic din „Italian Job / Jaf în stil italian” în 1969 şi terminând cu rolul majordomului personajului Bruce Wayne, în cele mai recente două filme din seria Batman.