Delegaţia Serbiei a sosit aseară la Constanţa, cu o cursă charter, pe Aeroportul “Mihail Kogălniceanu”, în vederea meciului de sîmbătă, fiind aşteptată de jurnalişti, printre care şi o echipă de televiziune din ţara vecină. Primul a păşit pe pămînt românesc chiar selecţionerul Radomir Antic, foarte jovial şi zîmbitor, însă tehnicianul a refuzat să acorde declaraţii, plecînd direct spre autocar. “Avem conferinţă de presă mîine (n.r. - astăzi)”, a explicat Antic. După ce a scăpat de bagaje, tehnicianul sîrb şi-a aşteptat jucătorii în faţa autocarului, timp în care s-a întreţinut amical cu jurnaliştii, interesîndu-se cît de plin va fi Stadionul “Farul” la ora meciului şi în ce stare se află suprafaţa de joc. Rînd pe rînd, şi-a făcut apariţia şi jucătorii sîrbi, în frunte cu vedeta de la Manchester United, Nemanja Vidic, însă doar cîţiva au fost de accord să vorbească cu presa. “Ştim că România are o echipă foarte bună şi cred că acesta este derby-ul grupei. Îl ştiu pe Mutu, un mare jucător, şi pe Marica şi Raţ, cu care am fost coechipier la Şahtior Doneţk, dar noi sîntem mai buni. Va fi o partidă specială şi vrem să luăm cel puţin un punct din acest meci. Un egal nu este de ajuns pentru România, dar pentru noi este bun. Încercăm să nu pierdem”, a spus atacantul Milan Jovanovic. “Avem o poziţie bună în clasament şi încercăm să continuăm seria rezultatelor pozitive. Dacă nu vom cîştiga, nu va fi o mare problemă, dar dacă vom reuşi să luăm trei puncte vom face un pas mare către calificare. Mutu este un jucător bun, dar nu poate face totul de unul singur, mai ales că avem fundaşi de mare valoare. Lui Max îi ştiu toate secretele, pentru că este prietenul meu şi în acelaşi timp, colegul meu la Hertha Berlin, a adăugat Marko Pantelic. În schimb, liderul naţionalei sîrbe, Dejan Stankovic, a fost mai scurt: “Va fi un meci dificil, în special pentru România, din cauza situaţiei din clasament. Am vorbit cu Chivu înainte de a pleca de la Milano şi îmi pare rău că nu poate juca”, a spus mijlocaşul lui Inter. Împreună cu echipa, au sosit aseară şi numeroşi sponsori şi suporteri de lux, întreaga delegaţie sîrbă numărînd 120 de persoane.