Siria îşi va plasa arsenalul chimic sub control internaţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Speranţe de pace

Siria îşi va plasa arsenalul chimic sub control internaţional

Externe 11 Septembrie 2013 / 00:00 535 accesări

Siria şi-a exprimat acordul cu privire la propunerea rusă de plasare a arsenalului său chimic sub control internaţional, a declarat ieri, la Moscova, ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem. Acesta a subliniat că „obiectivul este de a tăia creanga de sub picioare unei agresiuni americane”. Propunerea rusă prevede plasarea sub control internaţional a stocului sirian de arme şi apoi distrugerea lor. Rusia, aliat de nezdruncinat al regimului de la Damasc, speră că această iniţiativă va permite evitarea unor atacuri americane împotriva regimului de la Damasc. Administraţia Obama desfăşoară de zece zile eforturi de mare anvergură pentru a convinge congresmenii, dar şi opinia publică să susţină o operaţiune militară limitată în Siria, ca reacţie la un atac chimic comis în 21 august, în apropiere de Damasc, soldat cu 1.429 de morţi, potrivit serviciilor de informaţii americane.

SALUTUL OCCIDENTULUI Preşedintele SUA a salutat, luni seară, propunerea rusă privind o plasare a arsenalului chimic sirian sub control internaţional, îndepărtând perspectiva unor atacuri împotriva regimului de la Damasc. Confruntat cu o opinie publică ostilă unei intervenţii în Siria - şase americani din zece i se opun, potrivit unui sondaj publicat luni -, Barack Obama joacă atât credibilitatea SUA, cât şi pe a sa în acest dosar. După o rafală de interviuri cu posturi americane de televiziune importante, el s-a adresat naţiunii, în mod solemn, de la Casa Albă, aseară. Recunoscând că se află într-o situaţie dificilă în faţa Congresului, căruia îi cere undă verde pentru efectuarea unei operaţiuni militare, Obama a apreciat că ultimele evoluţii au fost rezultatul direct al ameninţărilor cu atacuri americane. Un vot de procedură prevăzut astăzi în Senatul american asupra recurgerii la forţă în Siria a fost amânat pentru o dată nedeterminată, a anunţat, luni, liderul majorităţii, în urma propunerii ruse privind o plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian.

Franţa a apreciat că propunerea rusă merită un examen precis, şeful diplomaţiei, Laurent Fabius, reclamând angajamente precise, rapide şi verificabile din partea Damascului. Cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat că propunerea este interesantă. China, care se opune puternic unor eventuale atacuri împotriva regimului de la Damasc, a declarat ieri că salută şi susţine propunerea rusă de plasare a arsenalului chimic sirian sub control internaţional. Ulterior, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat la crearea unor zone supervizate de ONU în Siria, în care ar putea fi distruse armele chimice, apreciind că „este indispensabil să fie depăşită paralizia jenantă a Consiliului în dosarul sirian”.

DIN CULISE Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Barack Obama, au discutat săptămâna trecută, în cadrul summitului G20, despre plasarea armelor chimice din Siria sub control internaţional, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a refuzat să precizeze cine a propus această temă. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat: „propunerea pe care am făcut-o Siriei nu este o iniţiativă în totalitate rusă. Ea rezultă din contactele pe care le-am avut cu colegii noştri americani, declaraţiile de ieri (n.r. - luni) ale lui John Kerry, şeful diplomaţiei americane, care a oferit posibilitatea de a evita aceste atacuri dacă problema poate fi soluţionată”.

MANEVRĂ POLITICĂ Opoziţia siriană a denunţat drept o manevră politică iniţiativa Rusiei vizând plasarea sub control internaţional a arsenalului chimic sirian şi a reclamat din nou o ripostă împotriva regimului lui Bashar al-Assad. „Ultimul apel al şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, este o manevră politică ce se înscrie în cadrul amânărilor inutile şi care va aduce doar mai multe victime şi distrugere pentru poporul sirian”, se arată într-un comunicat emis de coaliţia opoziţiei siriene, publicat în noaptea de luni spre marţi. „Îndemnăm la atacuri, avertizăm comunitatea internaţională că regimul spune minciuni şi că mincinosul de Putin este profesorul său”, a declarat şeful Statului Major al Armatei Siriene Libere (ASL), Selim Idriss, într-un interviu televizat.

TEAMA LUI AL-ASSAD Ribal al-Assad, vărul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, susţine că liderul de la Damasc este mai îngrijorat de posibilitatea de a fi asasinat de anturajul său, mai degrabă decât de un atac militar împotriva regimului său. Ribal al-Assad, în vârstă de 38 de ani, locuieşte în Occident din anii '80, când tatăl său a fost exilat din Siria. Ribal, care a urmat şcoala în SUA, locuieşte în Marea Britanie, unde a înfiinţat Organizaţia pentru Democraţie şi Libertate în Siria. Tatăl lui Ribal, Rifaat, a pierdut lupta de putere din cadrul Partidului Baath în faţa fratelui său, Hafez al-Assad, predecesorul şi tatăl actualului preşedinte sirian. Ribal susţine că „Bashar al-Assad a fost catapultat la putere şi nu deţine cu adevărat controlul, deoarece a moştenit oamenii din regimul său de la tatăl şi fratele său”.

ARSENALUL CHIMIC SIRIAN Arsenalul chimic sirian, a cărui plasare sub control internaţional a fost propusă de Moscova, există de mai multe decenii şi este considerat unul dintre cele mai importante din Orientul Mijlociu. La sfârşitul lunii august, serviciile franceze de informaţii recenzau câteva sute de tone de iperită, un gaz de luptă asfixiant, cunoscut şi sub numele de gaz muştar, dar şi gaz sarin, aflate în posesia Damascului, într-un stoc total care depăşeşte 1.000 de tone de agenţi chimici. În acest raport, serviciile franceze de informaţii menţionau totodată că oamenii de ştiinţă sirieni au lucrat la iperită cu azot, un agent vezicant (care atacă pielea) de primă generaţie, dar şi un agent neurotoxic organofosforat a cărui toxicitate este superioară celei a gazului sarin.

Siria a recunoscut pentru prima dată pe 23 iulie 2012 că deţine arme chimice şi a ameninţat că le va folosi în cazul unei intervenţii militare occidentale, dar niciodată împotriva populaţiei sale. În martie 2013, Guvernul şi rebeliunea s-au acuzat reciproc că au utilizat arme chimice în conflict. Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat convenţia privind interdicţia armelor chimice şi care nu este, astfel, membră a organizaţiei însărcinate cu controlul şi aplicarea acesteia (OIAC). Programul chimic sirian a început în anii '70, cu ajutorul Egiptului, iar ulterior, al fostei Uniuni Sovietice. De asemenea, Rusia, în anii '90, şi apoi Iranul, începând din 2005, i-au furnizat o susţinere, afirmă Nuclear Threat Initiative, o organizaţie independentă care recenzează date din surse deschise despre arme de distrugere în masă. Potrivit unei experte de la Institutul de Studii Strategice, este vorba despre cel mai mare program de înarmare chimică din Orientul Mijlociu, creat cu scopul de a contrabalansa programul nuclear al Israelului. La 30 ianuarie, aviaţia israeliană a bombardat, lângă Damasc, o instalaţie pentru rachete de tip sol-aer şi un complex militar adiacent, suspectat că adăpostea produse chimice. Israelul se teme de eventuale transferuri de armament către mişcarea şiită libaneză Hezbollah. Potrivit ziarului „The New York Times”, raidul ar fi putut să avarieze principalul centru de cercetare pentru arme biologice şi chimice din ţară.



12