Siria: mai mulţi morţi, noi ameninţări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poveste fără sfârşit

Siria: mai mulţi morţi, noi ameninţări

Externe 28 Ianuarie 2013 / 00:00 400 accesări

Israelul va efectua raiduri aeriene în Siria la primul indiciu că regimul de la Damasc nu mai poate securiza armele chimice, avertizează vicepremierul israelian, Silvan Shalom. Acesta a confirmat că premierul Benjamin Netanyahu i-a convocat, zilele trecute, pe şefii serviciilor de securitate şi spionaj, pentru a discuta despre situaţia din Siria şi despre arsenalul chimic al acestei ţări care se confruntă de doi ani cu un conflict civil. Premierul Netanyahu a avertizat ieri, potrivit ziarului ”Haaretz”, că există riscul ca arsenalul chimic sirian să ajungă în mâinile mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată cu Iranul. Iranul a avertizat sâmbătă că va considera o eventuală intervenţie militară externă în Siria drept un atac împotriva sa. Iranul este principalul susţinător al regimului Bashar al-Assad şi a avertizat de mai multe ori Occidentul să evite o intervenţie militară în Siria. În septembrie 2012, un oficial militar iranian avertiza că Teheranul va riposta în cazul în care SUA ar ataca Siria. Iranul şi Siria au semnat un acord de apărare reciprocă în 2006, dar detaliile lui nu se cunosc. Iranul acuză ţările occidentale că susţin insurgenţii sirieni, iar opoziţia siriană susţine că Teheranul trimite agenţi ai Gardienilor Revoluţiei Islamice pentru a ajuta regimul al-Assad în acţiunile de reprimare.

RAID UCIGAŞ Sâmbătă, 16 persoane, dintre care opt copii, au fost ucise într-un raid al aviaţiei militare în oraşul Manjib din nordul Siriei, a declarat Observatorul sirian al Drepturilor Omului (OSDO). Tot în provincia Alep, raidurile aeriene au provocat alţi şapte morţi la Al-Bab şi Azaz, la şapte kilometri de frontiera turcă. Un video filmat de un militant şi difuzat pe YouTube arată zeci de bărbaţi care aleargă spre clădiri de câteva etaje afectate de raidul aerian, pentru a încerca să găsească eventualii supravieţuitori. Un bărbat a cărui haină era acoperită de praf striga în timp ce purta în braţe un copil acoperit de sânge. Conform imaginilor, cartierul părea acoperit de moloz şi praf, în timp ce mai multe camioane erau răsturnate. Tineri priveau panicaţi către apartamentele distruse. Violenţele din Siria s-au soldat cu 50.009 morţi de la declanşarea mişcării de protest împotriva regimului preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, în urmă cu 22 de luni, a anunţat, ieri, OSDH. Printre persoanele civile ucise se numără 3.679 copii şi 2.120 femei. Directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a precizat însă că acest bilanţ nu include miile de persoane dispărute în detenţie, nici majoritatea morţilor în rândul miliţiilor pro-regim şi nici sutele de combatanţi străini ucişi, care au fost anunţaţi în ţările lor. Un raport precedent al ONU anunţa 60.000 de morţi în Siria.

SISTEM PATRIOT OPERAŢIONAL Primul din cele şase sisteme Patriot instalate de NATO în Turcia a devenit operaţional, sâmbătă. Primul sistem, pus la dispoziţie de Olanda, va avea rolul protejării populaţiei din oraşul Adana de ameninţarea rachetelor siriene, a comunicat Cartierul General NATO din Europa. Celelalte cinci baterii NATO vor deveni operaţionale în următoarele zile. Este vorba de baterii de rachete oferite de Germania, care vor fi montate la Maras şi de cele americane, instalate la Gaziantep. Cele şase sisteme vor proteja vieţile a 3,5 milioane de turci, potrivit NATO. Ankara a cerut sprijinul NATO după ce o serie de obuze lansate în cadrul conflictului dintre facţiunile din Siria au căzut accidental pe teritoriul turc.

EROARE FATALĂ ”Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a făcut o eroare gravă, poate chiar fatală. El ar fi trebuit să acţioneze mai rapid şi să invite opoziţia paşnică la masa negocierilor. Mi se pare că şansele de menţinere a puterii se diminuează pe zi ce trece”, a spus premierul rus, Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat CNN. ”Spun încă o dată: poporul sirian este singurul care trebuie să decidă. Nu Rusia, nici SUA sau oricare altă ţară”, a încheiat Medvedev. Rusia este unul dintre susţinătorii regimului din Siria.



12