Siria respinge categoric trimiterea unei misiuni comune ONU-Liga Arabă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Siria respinge categoric trimiterea unei misiuni comune ONU-Liga Arabă

Externe 14 Februarie 2012 / 00:00 448 accesări

Regimul de la Damasc a respins categoric rezoluţia Ligii Arabe care cerea o misiunea comună cu ONU pentru a pune capăt conflictului de 11 luni din ţară. Rezoluţia precizează şi că Liga va suspenda cooperarea diplomatică pe care o are cu regimul de la Damasc. Trimisul sirian la Cairo, Yusuf Ahmed, a declarat că „planul reflectă isteria acestor guverne”. Propunerea Ligii Arabe vine la o săptămână după ce o rezoluţie a Consiliului de Securitate referitoare la Siria a fost blocată de Rusia şi China, care şi-au exercitat dreptul de veto. Rezoluţia Ligii Arabe este formulată în cei mai duri termeni pe care i-a folosit până acum organizaţia panarabă la adresa Siriei şi face ca problema să revină în Consiliul de Securitate, ilustrând totodată amploarea izolării regimului sirian. Liga Arabă va solicita Consiliului de Securitate să ia o decizie în privinţa formării unei forţe de pace comune ONU-Liga Arabă care să supervizeze aplicarea unui acord de încetare a focului. Liga mai spune că pune capăt misiunii sale de observatori, trimisă în decembrie, dar suspendată în ianuarie din cauza criticilor pe tema ineficienţei ei în faţa unor violenţe care se perpetuau. Şeful misiunii, controversatul general sudanez Mohammed al-Dabi, şi-a prezentat de duminică demisia. Adunarea Generală a ONU urma să dezbată, ieri, din nou, situaţia din Siria. În acest organism nu există dreptul de veto, dar rezoluţiile Adunării Generale nu au forţă legală, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate.

Rusia a anunţat că studiază propunerea Ligii Arabe de a desfăşura misiunea de pacificatori în Siria, considerând că trimiterea militarilor pentru menţinerea păcii trebuie să fie precedată de încetarea violenţelor din această ţară. De la începutul revoltelor populare din Siria, în martie 2011, represiunea a făcut peste 6.000 de morţi, potrivit unui bilanţ al ONU.

Departamentul de stat american şi ambasadorul din Siria au postat pe Internet imagini surprinse din satelit, ce reprezintă dovezi ale operaţiunilor de anvergură pe care armata le pregăteşte împotriva civililor. Fotografiile au fost postate de către ambasadorul american în Siria Robert Ford pe pagina sa de Facebook. Ambasada a fost închisă, ieri, de către autorităţile de la Washington. Imaginea a fost realizată de un satelit, pe 6 februarie, deasupra oraşului Homs şi prezintă trei apropieri în planul imaginii, cu scopul de a vedea mai bine vehicule militare, vehicule blindate, incendii şi clădiri în flăcări, însă este dificil ca elementele astfel descrise să fie identificate. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a declarat că este vorba despre imagini americane declasificate înfăţişând oraşul Homs, un fief al rebeliunii faţă de regimul lui Bashar al-Assad. Pe unul dintre site-urile Departamentului de Stat, www.stateondemand.com, diplomaţia americană a postat totodată nouă fotografii de la Zabadani, Halbon şi Rankus, trei localităţi din jurul capitalei Damasc. Fotografiile, de asemenea realizate prin satelit, sunt în alb-negru şi sunt mai clare. Într-una dintre ele pot fi distinse patru tancuri pe un câmp. O altă fotografie, datată 2 februarie arată trei vehicule ale artileriei siriene care se îndreaptă spre Rankus, o localitate agricolă de 25.000 de locuitori, situată la 40 de kilometri la nord de Damasc.

Taguri articol


12