Alegătorii din Siria au fost convocaţi, ieri, la urne, pentru a se pronunţa asupra noii Constituţii, despre care Guvernul spune că va introduce pluralismul politic în ţara afectată de violenţe. Peste 14.000 de secţii de vot au fost deschise în întreaga ţară, pentru cele aproximativ 15 milioane de alegători eligibili. Opoziţia va boicota referendumul, considerând că este „pătat cu sânge”. Principala schimbare în noul proiect de lege fundamentală permite înfiinţarea de noi partide politice. Documentul fixează şi vârsta minimă la care o persoană poate deveni preşedinte la 40 de ani, faţă de 34 în prezent. Când Bashar al-Assad i-a urmat la preşedinţie tatălui său Hafez, în 2000, avea 34 de ani, iar Constituţia a fost amendată pentru a-i permite să devină şeful statului.
Între timp, forţele guvernamentale au continuat să bombardeze mai multe zone din provincia Homs, din centrul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului. Organizaţia, cu sediul la Londra, a precizat că ciocniri între trupele guvernamentale şi defectori din armată au avut loc în provincia Daraa, din sudul ţării, provocând moartea unei persoane. Cel puţin 83 de oameni au fost ucişi, sâmbătă. Pe de altă parte, negocierile Crucii Roşii Internaţionale cu autorităţile şi opozanţii sirieni au fost reluate ieri în vederea evacuării răniţilor, printre care şi doi jurnalişti occidentali, din cartierul rebel Baba Amr din Homs, în continuare bombardat de armata siriană. Sâmbătă, după aproape 12 ore de discuţii, nu s-a ajuns la o soluţie pentru evacuarea persoanelor care au urgent nevoie din cartierul Baba Amr, mai ales a ziaristei franceze Edith Bouvier şi a fotografului britanic Paul Conroy, răniţi într-un atac, şi nu s-au putut lua cadavrele ziaristei americane Marie Colvin şi a fotografului francez Remi Ochlik, ucişi miercuri într-un bombardament la Homs.
Din afara ţării s-au înteţit criticile la adresa preşedintelui sirian. Secretarul de stat american Hillary Clinton a lansaz tuturor sirienilor militari sau oameni de afaceri care încă îl mai sprijină pe preşedintele al-Assad apelul de a-şi părăsi liderul. Oficiali americani, europeni şi arabi încearcă să dezvolte o strategie unificată de înlăturare a lui Assad de la putere.La rândul său, preşedintele tunisian Munsaf al-Marzuki a sugerat ca Rusia să îi ofere azil liderului sirian, propunere pe care o sursă din Kremlin a respins-o. „Trebuie găsită o soluţie politică, precum acordarea de imunitate judiciară şi a unui loc unde să poată găsi refugiu, pe care l-ar putea oferi Rusia, preşedintelui sirian, familiei sale şi membrilor regimului”, a spus liderul tunisian la reuniunea grupului Prietenii Siriei.