Sistarea fondurilor pentru dentişti, „o greşeală inacceptabilă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reacţii

Sistarea fondurilor pentru dentişti, „o greşeală inacceptabilă”

Justiție 15 Aprilie 2013 / 00:00 375 accesări

Deputatul PNL de Iaşi Grigore Crăciunescu susţine că măsura sistării alocării de fonduri pentru decontarea serviciilor de medicină dentară reprezintă un fapt deosebit de grav, fără precedent. El speră ca ministrul Sănătăţii să revină asupra acestei „greşeli inacceptabile”. Liberalul, membru al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, afirmă, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, că nicio altă specialitate a medicinii româneşti nu a fost pusă într-o situaţie atât de dificilă şi că decizia reprezintă „o desconsiderare a activităţii medicilor dentişti”. „Acest demers îi afectează foarte grav pe pacienţi, mai ales pe copiii ai căror părinţi nu au resurse financiare pentru a suporta costul unui serviciu în această specialitate”, a declarat Crăciunescu. El a adăugat că Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) tratează această specialitate medicală ca pe o cenuşăreasă a medicinei româneşti. „În România lucrează 16.000 de medici dentişti, însă numai 18% dintre ei au contract de prestări servicii cu CNAS. Şi până în prezent fondurile alocate pentru cei 18% au fost într-un cuantum foarte modest: lunar, între 800 şi 1.000 de lei pentru un medic”, a apreciat deputatul liberal. „Voi depune toate diligenţele pentru a extrage dintele pe care unii factori de decizie îl au împotriva suferinzilor de dinţi”, a mai spus deputatul PNL. Reamintim că CNAS a sistat, în aprilie, alocarea fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică, astfel că medicii dentişti nu vor mai putea acorda consultaţii gratuite categoriilor defavorizate şi copiilor, toate serviciile urmând să fie plătite. CNAS susţinea că MS, instituţia care face politica sanitară în România, a stabilit reducerea fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică în 2013, fiind vorba despre o decizie politică, pe care ministrul Sănătăţii şi-o asumă. Înlăturarea serviciilor de asistenţă stomatologică din sistemul public al asigurărilor sociale este o măsură fără precedent în istoria sistemului de asigurări de sănătate din UE, a afirmat Colegiul Medicilor Dentişti, într-un comunicat, exprimându-şi astfel protestul faţă de decizia autorităţilor din Sănătate. MS a anunţat că va încerca, la rectificarea bugetară, revizuirea fondurilor pentru programele din domeniul stomatologiei, însă, dacă nu vor fi găsiţi banii necesari, demersul va fi amânat pentru 2014. MS a explicat, într-un comunicat, că măsura blocării alocaţiei bugetare pentru stomatologie a fost luată din cauza subfinanţării din 2013 şi a obligativităţii plăţii arieratelor.



12