Sindicaliştii din Sănătate sînt de părere că reducerea personalului din sistemul sanitar cu 20% ca măsură anticriză, este inacceptabilă şi ar duce la închiderea mai multor unităţi sanitare, avînd în vedere deficitul de medici din România. “Lipsa personalului medical este o problema pe care ne zbatem să o rezolvăm de foarte mult timp. Resping această măsură a Guvernului şi consider că ea poate fi aplicată doar pentru funcţionarii publici sau pentru cei care lucrează în ministere”, a precizat liderul Federaţiei “Sanitas”, Marius Petcu. Şi liderul de sindicat din Constanţa, Nicolae Manea, nu este de acord cu măsura luată. “Nu este o măsură oportună, nu este nicio rezolvare, este o măsură pripită. În criză trebuie să creezi. În cazul judeţului nostru, aproape toate unităţile sanitare cu paturi îşi desfăşoară activitatea cu un personal sub normativ. Este un mare deficit de medici şi asistenţi medical la nivelul tuturor unităţilor. Chiar şi Spitalul de Urgenţă are probleme din cauza personalului insuficient”, a mai spus liderul “Sanitas”, care a adăugat, de asemenea, că nu se poate face acest lucru sub nicio formă. “Probabil că este un preambul la unele negocieri”, crede Manea. Surse din PD-L şi PSD spun că cele două partide de la guvernare iau în calcul reducerea cu 20% a personalului angajat la stat, astfel încît salariile angajaţilor să poată fi majorate în raport cu inflaţia fără a afecta ţinta de deficit bugetar. “Discuţiile au vizat reducerea cheltuielilor salariale din sectorul bugetar, întrucît niciun ministru nu este dispus să anunţe că urmează disponibilizări. Executivul este, însă, nevoit să reducă cu aproape 20% personalul angajat la stat pentru a putea majora salariile bugetarilor astfel încît să nu fie afectată ţinta de deficit bugetar de 2% din produsul intern brut”, au precizat reprezentanţii PD-L şi PSD. Săptămîna viitoare, reprezentanţii “Sanitas” se vor întîlni în Consiliu Naţional.
Veşti bune: reducerea posturilor în sistemul sanitar nu va afecta spitalele
Ion Bazac, ministrul Sănătăţii vine cu veşti bune pentru sindicaliştii din Sănătate, dar nu numai. El a anunţat că reducerea cu 20% a numărului de posturi din administraţia centrală vizează Ministerul Sănătăţii şi Autorităţile de Sănătate Publică şi nu va afecta spitalele. „Primul-ministru a explicat foarte clar, reducerea de posturi vizează autorităţile centrale şi locale. În cazul nostru, este vorba despre Ministerul Sănătăţii şi Autorităţile de Sănătate Publică. Nu vor fi reduse posturile din spitale”, a asigurat Ion Bazac.