Sistemul de protecție a persoanelor cu handicap din România este ineficient, greoi și neadaptat cerințelor pe care le au cei peste 713.000 de indivizi afectați de un anumit grad de handicap, a declarat, ieri, directorul executiv al Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Iustina Radu. ”În noiembrie 2014, se împlinesc patru ani de când România a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Cu toate acestea, din Raportul de țară întocmit de Consiliul Național al Dizabilității din România reiese clar faptul că sistemul de protecție a persoanelor cu handicap este ineficient, greoi și neadaptat cerințelor pe care le au cei peste 713.000 de români afectați de un anumit grad de handicap”, a spus Iustina Radu. Potrivit directorului executiv al CNDR, indemnizația acordată persoanelor cu handicap nu este suficient personalizată în funcție de nevoile concrete ale beneficiarilor. ”Handicapul limitează participarea persoanei la viața socială. Tocmai de aceea, indemnizația acordată persoanelor cu handicap ar trebui să fie personalizată în funcție de nevoile concrete ale beneficiarilor. Este necesar ca experții din domeniu să lucreze în echipă, pentru a contribui la adoptarea și implementarea unor măsuri care să vină în sprijinul persoanelor cu handicap”, a precizat Iustina Radu. La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Codrin Scutaru, a menționat că, la nivel ministerial, se află în curs de avizare internă un proiect de hotărâre referitor la creșterea indemnizației persoanelor cu dizabilități. ”Avem deja în curs de avizare la nivel ministerial un proiect de hotărâre referitor la creșterea cu 16% a indemnizației persoanelor cu dizabilități, de la 1 ianuarie 2015. De asemenea, se dorește transformarea Direcției Generale pentru Persoanele cu Handicap din cadrul ministerului în Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, așa cum s-a întâmplat și cu Direcția Generală pentru Protecția Copilului, care a devenit deja autoritate”, a afirmat Codrin Scutaru.