Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI) va implementa un sistem informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei. Conform notei de fundamentare a proiectului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei, implementarea se va face cu ajutorul instituţiilor care aplică măsurile de indisponibilizare, confiscare sau valorificare şi care deţin informaţiile necesare pentru completarea şi actualizarea permanentă a sistemului integrat. În această categorie intră, între altele, unităţile de parchet, poliţie, instanţele de judecată şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. De asemenea, prin proiectul de act normativ este introdusă posibilitatea ca oficiul, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată sau a organelor fiscale să preia sau să valorifice bunurile confiscate şi să acorde asistenţă privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării şi valorificării bunurilor ce pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare.