Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) va organiza, în 30 aprilie, o licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem IT destinat creşterii performanţei activităţilor specifice ale funcţionarilor publici, valoarea contractului fiind estimată la 5,77 milioane de lei (TVA inclusă). Denumit „eAcademie pentru funcţionari publici“, proiectul va fi finanţat din fonduri structurale şi urmăreşte creşterea performanţei activităţilor specifice ale funcţionarilor publici, condiţie esenţială pentru prestarea unui serviciu public la nivelul exigenţelor europene în domeniu, care să răspundă necesităţilor tuturor comunităţilor din România, se precizează în caietul de sarcini publicat pe www.e-licitatie.ro. Contractul va fi acordat prin licitaţie restrânsă accelerată şi se va derula pe o perioadă de şapte luni de la data atriburii. Autoritatea contractantă a motivat alegerea acestei forme de licitaţie prin „necesitatea finalizării proiectului până la finele anului 2010, în vederea respectării termenului din cererea de finanţare“. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare de 96.000 lei şi una de bună execuţie reprezentând 5% din valoarea contractului fără TVA.