Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că în municipiu se lucrează intens la pregătirea spaţiilor verzi, dar nu în sensul lucrărilor uzuale, cu care ne-am obişnuit an de an, ci se instalează un sistem automatizat de irigare a spaţiilor verzi. Potrivit primarului, lucrările au început la sfârşitul săptămânii trecute şi înaintează foarte rapid, pe toate spaţiile aflate în lucru: bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul Callatis, Portul Turistic Mangalia, Parcul Sanatoriului Balnear, în centrul oraşului (în faţa Primăriei), astfel încât, până la începerea sezonului estival 2011, Mangalia să poată utiliza acest sistem nou. „Este vorba despre un sistem automatizat de irigaţii cu aspersoare, care va porni la ore exacte şi va stropi spaţiile verzi cu o cantitate de apă calculată exact pentru a evita pierderile inutile. Acest sistem va înlocui maşina - cisternă care se plimba prin oraş, bloca traficul rutier în zona în care se oprea pentru ca cei doi angajaţi să poată uda suficient plantele. Sistemul este prevăzut şi cu senzor de ploaie, deci nu va porni decât când solul va avea un anumit coeficient de uscăciune. Astfel, Mangalia va avea tot timpul anului spaţii de un verde continuu, nu pătat cu culoarea uscăciunii cum se întâmpla în perioadele de caniculă, când bătrâna maşină - cisternă nu făcea faţă”, a precizat primarul Claudiu Tusac. Sistemul este implementat în zonele centrale, în arealele cele mai circulate, dar se doreşte instalarea lui şi la unele asociaţii de proprietari care au spaţii verzi extinse şi îngrijite în mod regulat şi care au o sursă apropiată de alimentare cu apă. „Municipiul Mangalia va deveni un oraş turistic cu spaţii verzi permanente”, a mai spus Tusac.