Cunoscuta formaţie românească Sistem a făcut senzaţie într-unul dintre cele mai exclusiviste beach-cluburi din Spania, Nikki Beach, din staţiunea Marbella. Componenţii trupei, Robert Magheti, Florin Romaşcu, Claudiu Purcarin, Ciprian Rogojan şi Toth Zoltan, au fost invitaţi să cânte la petrecerea de deschidere a sezonului estival din locaţia amintită, care începe, în fiecare an cu „Grand Opening White Party”. Mai precis, este vorba de o super-petrecere exuberantă în cadrul căreia totul este alb: decorul, costumaţia invitaţilor şi a artiştilor. Deloc întâmplător, cu acest prilej, cei de la Sistem şi-au vopsit butoaiele în aceeaşi culoare.
Cei cinci percuţionişti profesionişti din România au avut un recital în trei reprize, pe lângă concertul programat la finele lunii mai. Cei de la Sistem au profitat de prezenţa în mini-paradisul însorit - aşa cum l-au denumit ei - şi şi-au permis şi o vacanţă de patru zile, timp în care au făcut plajă, au vizitat zona, şi-au făcut prieteni şi…programări pentru noi concerte, bucurându-se de ospitalitatea celor de la Nikki Beach, denumit de publicaţia londoneză „The Observer” drept cel mai sexy loc de pe planetă. Alături de ei s-a aflat şi Brigitte Balogh, o tânără din Oradea, noua colaboratoare a percuţioniştilor.
Nikki Beach este o reţea internaţională de cluburi pe plajă, cu locaţii exclusiviste în zone precum Marbella (Spania), Cannes şi Saint Tropez (Franţa), Miami şi New York (SUA) sau Toronto (Canada).