Operatorul centralei nucleare de la Fukushima, TEPCO, întâmpină noi probleme. De duminică, angajaţii săi au fost nevoiţi să oprească sistemul de răcire la reactorul 5, după ce s-a descoperit o scurgere de apă radioactivă. Dacă în nouă zile nu se remediază problema şi nu se poate porni sistemul automat de răcire, temperatura din interiorul reactorului va ajunge la un nivel periculos.
ULTIMATUM RADIOACTIV Inginerii din cadrul TEPCO au descoperit că circa 1.300 de litri de apă radioactivă s-au scurs din sistemul de răcire menit să stabilizeze temperatura combustibilului stins din reactorul 5. Acesta nu funcţiona când s-au produs cutremurul şi valurile seismice din martie 2011, dar a fost încărcat cu ansambluri de combustibil nuclear din reactoarele deteriorate. Reactorul 4 este cel mai afectat, din care au fost scoase abia 22 din cele 1.533 de ansambluri de combustibil nuclear. Angajaţii TEPCO trebuie să sigileze o gaură de circa trei milimetri din valva care reglează volumul de apă necesar pentru răcirea reactorului. TEPCO nu a furnizat însă detalii despre cât de repede a detectat scurgerea de apă radioactivă. Cert este însă că duminică, la ora 12, temperatura în interiorul reactorului era de 23 de grade Celsius şi a început să crească cu câte 0,193 grade la fiecare oră, potrivit datelor comunicate luni la prânz. În lipsa sistemului de răcire, angajaţii TEPCO trebuie să pompeze apă în reactor, într-un ritm susţinut, pentru a împiedica combustibilul radioactiv să ajungă la temperatura de 65 de grade Celsius, considerată periculoasă. De la deteriorarea centralei Fukushima nu s-a înregistrat niciodată acest prag de temperatură, a ţinut să liniştească opinia publică TEPCO.
Nivelul ridicat de radioactivitate creşte factorul de coroziune al echipamentelor, ceea ce a dus la scurgeri constante de apă radioactivă. Până acum, TEPCO şi Guvernul Japoniei s-au jurat că apa puternic radioactivă nu a ajuns în Oceanul Pacific. Peste 300 de tone de apă radioactivă s-au scurs din instalaţii, apa fiind totuși strânsă în recipiente speciale, unde urmează a fi tratată. Printre planurile pentru a opri apa contaminată radioactiv să ajungă în apa freatică şi în Oceanul Pacific este îngheţarea solului şi apei din jurul centralei într-un adevărat ”perete de gheaţă”. Numai că planul nu decurge deloc conform aşteptărilor oficialilor niponi.
RISCURI MORTALE PENTRU SĂNĂTATE Viaţa în apropierea zonelor contaminate sau a deşeurilor toxice presupune riscuri foarte mari pentru sănătatea oamenilor. La nivel oficial, în Japonia, rata îmbolnăvirilor de cancer a rămas la fel din anul 2011. Dar acest lucru nu înseamnă că riscul de îmbolnăvire a populaţiei nu a crescut între timp. De exemplu, numărul copiilor care suferă de cancer în zona din Italia unde mafia descarcă ilegal deşeuri toxice este semnificativ mai mare decât în restul ţării, relevă un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate (ISS), care se concentrează pe provinciile sudice Caserta şi Napoli. În cele 23 de zone din Caserta există un număr excesiv de spitalizări pentru leucemie în rândul copiilor sub 14 ani. În cele 32 de zone din Napoli, în rândul aceluiaşi grup de vârstă a fost înregistrat un nivel alarmant de tumori în sistemul nervos central, în special la bebeluşi. În general, studiul relevă o rată peste medie a deceselor şi a spitalizărilor pentru diverse boli şi cauze multiple.
Starea proastă de sănătate în rândul populaţiei din zona unde mafia aruncă de mulţi ani deşeuri nu se limitează doar la copii. Studiul a identificat în rândul tuturor categoriilor de vârstă un număr mai mare de cazuri de cancer, printre care cele la sân, stomac şi gât. Cercetarea confirmă studii precedente privind impactul pe care depozitarea de deşeuri l-a avut asupra comunităţii din regiunea Campania, unde se află provincia Caserta. Conform unui studiu al Institutului Naţional de Combatere a Cancerului, numărul tumorilor a crescut cu 47% la bărbaţi şi cu 40% la femei. Începând din anii '90, zeci de milioane de deşeuri toxice au fost depozitate ilegal în zona din jurul provinciilor Caserta şi Napoli, potrivit organizaţiei de mediu Legambiente.