Sistemul bancar, pe minus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pierderi masive

Sistemul bancar, pe minus

Eveniment 21 Noiembrie 2011 / 00:00 537 accesări

PROVIZIOANE MAI MARI Sistemul bancar românesc a încheiat trimestrul III cu o pierdere de 860 milioane lei (circa 200 milioane euro), după ce, în primul semestru, bancherii au raportat un profit de 94,5 milioane lei. Astfel, după nouă luni, rezultatul negativ l-a depăşit pe cel de pe întregul an 2010, potrivit unor surse bancare. La finele lui septembrie, pierderea cumulată a băncilor se ridica la 765 milioane lei, cu 62% peste nivelul raportat în 2010, de 474 milioane lei. „Provizioanele băncilor au continuat trendul ascendent şi au depăşit pentru prima dată suma de 30 miliarde lei, pe fondul acumulării de noi credite neperformante. Doar în trimestrul trei instituţiile de credit au înregistrat provizioane suplimentare de 3 miliarde lei”, potrivit aceloraşi surse.

BCR - 10% DIN PIERDERILE TOTALE Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din sistem, după active, are peste 10% din pierderile totale, raportând un rezultat negativ de 90,5 milioane lei (circa 21 milioane euro). BRD, a doua mare bancă din România, a ieşit pe plus, înregistrând un profit net de 382 milioane lei (circa 90 milioane euro), după nouă luni, în scădere cu 19% faţă de 2010. În trimestrul III, câştigurile băncii s-au limitat la 100 milioane lei. UniCredit Ţiriac a anunţat un profit de 153 milioane lei (circa 36,4 milioane euro). Este o creştere semnificativă faţă de anul trecut, când profitul băncii era de numai câteva milioane lei. Totuşi, la acea vreme, banca şi-a revizuit portofoliul şi a constituit provizioane semnificative. Banca Transilvania a avut un profit de 106,9 milioane lei, în creştere cu 53% faţă de anul trecut.

100 DE UNITĂŢI ÎNCHISE Potrivit aceloraşi surse, rezultatele tot mai slabe ale sistemului s-au reflectat mai ales în reţeaua teritorială, băncile punând lacăt pe 100 de unităţi. Numărul salariaţilor a scăzut cu 230, de la 66.750 la 66.520. În acelaşi timp, 20 de bănci au înregistrat pierderi totale de 982 milioane lei, de trei ori mai mari decât cele înregistrate în primul trimestru.



12