Sistemul de irigații din Movilița, modernizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu bani europeni

Sistemul de irigații din Movilița, modernizat

Administrație 28 Septembrie 2015 / 17:34 730 accesări

Din 1990 şi până în prezent, sistemul de irigaţii al României s-a dus pe apa Sâmbetei. Pe de-o parte, „grație” hoților de fier vechi, iar o altă parte din vină o poartă autoritățile, care nu prea s-au ocupat de asemenea investiții. Și Dobrogea este în proces de deșertificare accelerată din cauza lipsei sistemelor de irigații, în combinație cu alți factori. Asta chiar dacă, în trecut, Consiliul Județean Constanța (CJC) a avut mai multe proiecte prin care intenționa să refacă vechiul sistem de irigații din județ. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, nu s-au găsit fonduri pentru aceste proiecte. Totuși, grație implicării unor investitori privați, sistemul de irigații al Dobrogei se reface, treptat. De pildă, recent, la Stația de Pompare sub Presiune (SPP) de la Movilița au fost construite o priză de apă și o conductă de refulare lungă de 4,2 kilometri. Priza de apă se află pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră şi a fost construită pentru că SPP Movilița nu mai funcționa așa cum era prevăzut în sistemul inițial. Lucrările de realizare a prizei de apă și a conductei de refulare au costat un milion de euro, bani obținuți din fonduri europene. La evenimentul de recepție a lucrărilor a fost prezent și vicepreședintele CJC Cristinel Dragomir, care a declarat că acest nou sistem este binevenit. „Este pentru prima dată când se realizează un asemenea sistem în județ. Noi am mai încercat să realizăm asemenea sisteme, dar nu am obținut fondurile necesare”, a spus Dragomir. La fel de încântat s-a arătat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, care a declarat că modernizarea SPP Movilița reprezintă un mare pas înainte pentru refacerea vechilor sisteme de irigații.

Citește și:

Infrastructura primară, principala problemă a irigaţiilor

Mai mulţi bani pentru irigaţii şi fermele de familie



12