Sistemul de plată online a taxelor nu e operaţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul de plată online a taxelor nu e operaţional

Social 05 Ianuarie 2011 / 00:00 441 accesări

Sistemul naţional electronic de plată a taxelor şi impozitelor încă nu poate fi accesat de cetăţeni, chiar dacă Ministerul Comunicaţiilor a anunţat în două rânduri că acesta este implementat şi funcţional în totalitate şi că va fi operaţional 100% începând cu luna ianuarie 2011. „Aş fi vrut să fie operaţional 100% încă de ieri”, a declarat Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor. Probleme mari sunt, însă, în procesul de implementare şi în negocierea dintre primării şi bănci în privinţa comisioanelor percepute la plata cu cardul. Totuşi, în peste 12 primării din ţară, acest sistem a fost testat şi funcţionează chiar dacă este implementat pe serverele locale, a mai explicat Valerian Vreme. Pe 29 decembrie, ministrul Comunicaţiilor a anunţat că a finalizat implementarea pe serverele proprii a Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP), acesta fiind pregătit pentru înregistrarea instituţiilor publice. Pe 25 noiembrie ministerul făcuse un anunţ similar: „în momentul de faţă, sistemul este implementat în totalitate pe serverele Ministerului Comunicaţiilor, testele de funcţionalitate şi securitate fiind finalizate”. Totuşi, în comunicatul din decembrie, ministerul anunţa, în plus, că sistemul va fi 100% operaţional începând cu luna ianuarie 2011. În ciuda acestor declaraţii, utilizatorii nu găsesc pe site-ul www.ghiseul.ro decât o poză cu un text în care se anunţă că plata online a taxelor şi impozitelor cu cardul bancar este în faza de înrolare instituţii.

Taguri articol


12