România a prelungit sistemul de supraveghere sezonieră în contextul apariţiei noului tip de gripă, a declarat, vineri, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Streinu Cercel. El a făcut această precizare, în condiţiile în care “tot mai multe persoane vorbesc în necunoştinţă de cauză” despre eventualele probe trimise spre analiză Institutului “Cantacuzino” din Capitală. “Vreau să precizez că, în România, supravegherea gripei sezoniere prin sistemul santinelă începe în fiecare an, în octombrie, şi se încheie, de regulă, la sfîrşitul lunii martie, cel tîrziu în aprilie, cînd nu mai există nici un caz. În contextul apariţiei în lume a unui nou tip de gripă, România a hotărît să păstreze sistemul supraveghere tip santinelă atît timp cît Organizaţia Mondială a Sănătăţii o cere”, a precizat Streinu Cercel. El a precizat că, în acest context, sînt trimise la institute, pentru a fi analizate, probe recoltate de la persoanele bolnave de gripă sezonieră, dar că este vorba de virusuri gripale uzuale. “Este nevoie de aceste investigaţii pentru a vedea dacă într-o anumită zonă există o creştere a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu gripă sezonieră”, a explicat Streinu Cercel. El a ţinut să precizeze că, pînă în prezent, în România, nu a fost înregistrată nici o suspiciune şi nici un caz de gripă cu noul tip de virus. Începînd de sîmbătă a fost dispusă ca măsură suplimentară organizarea serviciului de permanenţă (24 de ore din 24), la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile şi la Biroul Evenimente de Sănătate şi Alertă Precoce din Institutul de Sănătate Publică Bucureşti. Noul virus gripal A/H1N1, descoperit recent, este un subtip de virus gripal care se transmite la om şi care conţine gene de la virusurile gripei porcine, aviare şi umane, într-o combinaţie care nu a fost observată, pînă în prezent, nicăieri în lume. În plus, există dovezi că acest virus se transmite de la om la om, iar boala a fost gravă la un număr semnificativ de cazuri în Mexic. Simptomele noii gripe AH1N1 la om sînt, în general, asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere umane: febră, simptome respiratorii, cum ar fi tuse şi secreţii nazale, dureri în gît. Pot apărea eventuale alte simptome, cum ar fi dureri generalizate (în special dureri musculare), cefalee, frisoane, oboseală, vomă sau diaree (care nu sînt caracteristice gripei, dar au fost raportate în unele din recentele cazuri de gripă cu noul virus). În anumite cazuri, este posibilă apariţia unor complicaţii grave chiar şi la persoane sănătoase infectate cu noul virus.