Sistemul feroviar deraiază pe şinele datoriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul feroviar deraiază pe şinele datoriilor

Politică 27 Iunie 2008 / 00:00 542 accesări

Calea ferată din România ar putea intra în colaps în cazul în care rectificarea bugetară nu o să prevadă sumele necesare pentru revitalizarea companiilor din sistem, de aproximativ 1.000 de miliarde de lei vechi. Preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat că în situaţia în care barilul de petrol se apropie de 150 de dolari, iar investiţiile majore în transportul rutier devin din ce mai costistitoare, iar România ar trebui să pună accent pe necesităţile feroviare care respectă condiţiile de mediu şi au un consum de energie redus. “Calea ferată este într-o situaţie disperată deoarece are datorii foarte mari iar dacă la rectificare nu va primi o sumă de circa 1.000 miliarde de lei, va intra în colaps”, a precizat Iancu, cu ocazia unei dezbateri organizate de Asociaţia Industriei Feroviare din România. “Pentru a fi în pas cu schimbările formidabile de pe piaţa mondială avem nevoie nu de două, ci de patru unităţi nucleare prin intermediul cărora calea ferată să fie alimentată cu energie electrică”, a precizat Iancu. Potrivit acestuia, căile ferate sînt obligate să susţină direct, prin acciza la motorină, dezvoltarea transportului rutier. În Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor va fi luat în discuţie un proiect de lege care să prevadă explicit ca fondurile colectate din acciză de la operatorii feroviari, în valoare de circa 800 milioane de euro în fiecare an, să fie investite în sistemul feroviar. “La Senat, acest proiect a fost din păcate respins pentru că nu s-a înţeles această necesitate însă vom rediscuta proiectul în Comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor care sînt convins că îl va aproba”, a mai precizat Iancu.



12