Sistemul fiscal, o problemă pentru viaţa de zi cu zi a firmelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul fiscal, o problemă pentru viaţa de zi cu zi a firmelor

Economie 07 Octombrie 2010 / 00:00 417 accesări

Sistemul fiscal din România este cel mai dinamic din lume, iar o astfel de situaţie este problematică pentru viaţa de zi cu zi, a declarat Peter de Ruiter, partener în PricewaterhouseCoopers (PwC), care propune cinci măsuri de îmbunătăţire a mediului de afaceri. Prima dintre măsurile propuse PwC se referă la adoptarea legislaţiei în domeniul holdingului, care ar permite realizarea mai multor investiţii în România. O altă măsură care ar trebui adoptată este consolidarea fiscală a TVA, astfel încât un grup de companii cu aceiaşi acţionari să fie contribuabil unic. „Se practică şi în alte ţări. Ar avea impact masiv asupra facilitării creării de afaceri. Am petrecut mult timp cu autorităţile pe acest subiect, încercând să le conving că măsura ar duce la creşterea veniturilor la buget”, a spus de Ruiter. El mai propune reducerea numărului de contribuţii, care este cu mult mai mare decât în alte ţări, dar şi mai dificil de plătit. „Companiile cu 100 de angajaţi trebuie să plătească 140 de astfel de contribuţii. Cel mai bine ar fi să se consolideze. În Suedia se plătesc doar trei astfel de contribuţii”, a spus reprezentantul PwC. Necesitatea de a pune un plafon la contribuţiile sociale este o altă propunere, ceea ce ar asigura un sistem mai corect şi mai transparent. Ultima măsură care în opinia lui de Ruiter ar fi necesară este creşterea transparenţei la nivelul Ministerului Finanţelor. „Mediul de afaceri s-ar simţi mai bine dacă ar exista o legislaţie care să-i permită să contribuie la realizarea unei legislaţii, să o conteste. Dacă toate măsurile ar fi adoptate, firmele s-ar concentra mai mult pe business şi mai puţin pe sistemul fiscal”, a spus de Ruiter.

Taguri articol


12