Introducerea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) este privită diferit de autorităţi şi doctori, astfel că în timp ce pentru reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) reprezintă pârghia prin care va scoate din sistem falsurile, erorile şi fraudele, medicii de familie spun că vor pierde pacienţi.
Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat, ieri, că SIUI a fost implementat în foarte multe judeţe, în unele chiar integral. „În schimb, în Capitală, în urmă cu două săptămâni, ponderea SIUI era de doar 10%. Acum am ajuns la 50% şi se simte la buget. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar implementarea SIUI aruncă din sistem ceea ce este fals, erorile şi fraudele, care până acum erau plătite”, a mai spus Duţă. El a recunoscut că sistemul nu este perfect, dar este perfectibil. Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, Rodica Tănăsescu, a spus că aproape 20% dintre pacienţii asiguraţi “dispar” din baza de date şi nu mai pot beneficia de îngrijiri medicale, din cauza SIUI, care “nu este coordonat cu celelalte instituţii”. “Sistemul Informatic Unic Integrat “zboară” pacienţii asiguraţi din sistem pentru că partenerii Casei de Asigurări de Sănătate, respectiv Oficiul de Muncă, Ministerul de Interne, Casa de Pensii rectoratele, inspectoratele şcolare şi Oficiul pentru handicapaţi nu sunt coordonate între ele, multe date nefiind actualizate de către respectivele instituţii”, a susţinut Tănăsescu. Potrivit acesteia, mai multe categorii de pacienţi vor fi afectate de lipsa menţiunilor din evidenţe. “În acest context, cele mai afectate categorii de pacienţi sunt gravidele, copiii mici care sunt luaţi în evidenţă după două luni de la naştere, elevii (18 ani), studenţii, casnicele, mamele copiilor cu vârste între zero şi doi ani, tinererele măritate al căror nume după căsătorie este luat în evidenţă de autorităţi după câteva luni de la înregistrarea evenimentului. De asemenea, sunt evidenţe care cuprind morţi trecuţi vii şi decedaţi înviaţi”, a subliniat Tănăsescu. Potrivit preşedintelui AMFB-I, trebuie scose “filtrele” din Sistemul Informatic Unic Integrat şi reglate informaţiile între beneficiarii lui. “Riscăm să avem situaţii explozive. Aproape 5% dintre medicii de familie riscă să nu mai poată lucra după ce mulţi asiguraţi le-au fost scoşi de sistem din lista de pacienţi. Ei au avut pe liste peste o mie de pacienţi şi au rămas cu câteva sute. Din acest motiv, nici asiguraţii nu mai pot beneficia de servicii medicale şi nici medicii nu mai primesc banii care le-ar reveni întrucât persoanele înscrise pe liste nu mai sunt”, a explicat Tănăsescu.