Sistemul judeţean de protecţie socială, la un pas de colaps

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul judeţean de protecţie socială, la un pas de colaps

Eveniment 21 August 2008 / 00:00 770 accesări

Dacă Guvernul nu va suplimenta curînd bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, începînd cu luna septembrie, asistenţii sociali nu îşi vor mai primi salariile, iar din octombrie, cei aproximativ 1.750 de beneficiari - adulţi şi copii - ai serviciilor de asistenţă socială din centrele administrate de Direcţie vor rămîne fără hrană, materiale igienico-sanitare şi medicamente.

Încă de la începutul lui 2008, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a tras un semnal de alarmă cu privire la bugetul alocat instituţiei pentru anul în curs. Deşi a trimis nenumărate adrese către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), către Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), conducerea DGASPC s-a lovit de indiferenţa celor patru instituţii. „Banii destinaţi serviciilor de protecţie socială sosesc la ordonatorul principal de credite - în acest caz fiind vorba de Consiliul Judeţean Constanţa - de la bugetul de stat, fiind alocaţi de către MEF. Pentru anul 2008, aveam nevoie de 61.071.541 lei. Din păcate, am primit numai 38.921.000 lei, bani din care am cheltuit, pînă în acest moment, 24.793.283 lei pe salariile angajaţilor, pe hrana celor din căminele care sînt în subordinea noastră şi pe utilităţi”, a declarat directorul general al DGASPC, Petre Dinică. Pentru a supravieţui cît mai mult timp cu banii primiţi de la MEF, conducerea DGASPC le-a plătit angajaţilor, în 2008, doar salariul de bază, fără prime, cu toate că acestea sînt cuprinse în contractul colectiv de muncă. „Bugetul insuficient m-a împiedicat să le plătesc salariaţilor primele legale la care aveau dreptul. Dacă aş fi făcut acest lucru, în acest moment nu am mai fi avut niciun ban”, a afirmat Petre Dinică. Dacă MEF va ignora în continuare adresele trimise de către reprezentanţii Direcţiei, începînd cu luna septembrie, asistenţii sociali nu îşi vor mai primi salariile şi, începînd cu luna octombrie, cei aproximativ 1.750 de beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială din centrele administrate de DGASPC (adulţi şi copii) vor rămîne fără hrană, materiale igienico-sanitare şi medicamente. În lipsa unei rectificări bugetare, instituţia fie va acumula datorii uriaşe, care vor fi raportate în 2009, fie va da faliment, fie angajaţii vor ieşi în stradă să-şi ceară drepturile. „De la începutul anului, noi am trimis în fiecare lună cîte o adresă către MEF, MMFES, ANPDC şi ANPH şi nu am primit niciun răspuns. Dacă situaţia nu se rezolvă, vom trimite o adresă primului ministru. În acest demers vom fi sprijiniţi de mai multe direcţii de asistenţă socială din ţară care se se confruntă cu insuficienţa resurselor financiare”, a mai declarat directorul general al DGASPC.



12