Sistemul Naţional Integrat privind actele de identitate, gata în 2012

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul Naţional Integrat privind actele de identitate, gata în 2012

Justiție 03 Martie 2011 / 00:00 672 accesări

Dacă socoteala de „acasă“ se va potrivi cu cea din „târg“, până la toamna anului viitor, în România ar trebui să funcţioneze „Sistemul Naţional Integrat de Introducere şi Actualizare a Informaţiilor Legate de Evidenţa Persoanelor“. Proiectul va costa peste 26 de milioane de lei, din care 21,5 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat marţi de miniştrii Internelor şi Comunicaţiilor, Traian Igaş şi, respectiv, Constantin Vreme. Perioada de implementare a proiectului este de un an şi şapte luni. Sistemul va putea fi interconectat la celelalte sisteme informatice naţionale, atât ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi ale partenerilor externi din statele membre. Noua aplicaţie informatică va facilita eliberarea sau emiterea de certificate sau adeverinţe prin care să se dovedească cetăţenia, datele de identitate sau domiciliul. De asemenea, va înlesni comunicarea către diverse instituţii şi autorităţi publice a datelor de identitate şi a celor privind domiciliul anumitor persoane, se arată într-un comunicat al MAI. Astfel, utilizatorii aplicaţiei vor putea constata şi modificările survenite în bazele de evidenţă a persoanelor, eventualele actualizări şi completări de informaţii. Sistemul va permite şi eliberarea cărţii de identitate, a certificatului de stare civilă, a paşaportului, întregistrarea şi radierea auto. Utilizatorii aplicaţiei vor putea, de asemenea, să furnizeze date din Registrul Local de evidenţă a persoanelor, la solicitarea unor instituţii şi autorităţi centrale şi locale. Totodată, prin intermediul portalului, vor fi făcute verificări de către structurile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale în bazele de date centrale de evidenţă a persoanelor privind forma şi conţinutul paşapoartelor, permiselor de conducere şi actelor de identitate. Prin aplicaţia de emitere a certificatelor de cazier judiciar, implementată la nivelul judeţelor şi localităţilor, se urmăreşte eficientizarea fluxurilor de informaţii, prin modificarea structurii sistemului şi a bazelor de date. Pentru utilizarea acestui sistem vor fi instruite 70 de persoane.



12