Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, susține că există un deficit de 11.000 de locuri de cazare în penitenciare pentru deţinuţi, gradul de ocupare fiind de 157%. "Sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit de aproximativ 11.000-11.500 de locuri de cazare dacă ne raportăm la standardele Consiliului Europei, adică la asigurarea unui spaţiu individual de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Legat de supraaglomerare, la ora actuală sunt 18.986 de locuri. Gradul de ocupare era de 157,22% la data de 3 februarie 2015, dacă ne raportăm strict la 4 metri pătraţi”, a afirmat Bejan, la audierea în comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor. El a arătat că, în condiţiile apariţiei în 2014 a noului pachet legislativ privind sistemul judiciar şi aplicării controlului judiciar şi a arestului la domiciliu, numărul deţinuţilor a scăzut cu aproape 3.600, adăugând că nu se poate aprecia cu cât se va diminua acest număr la sfârşitul anului 2015. “Din 2014, după apariţia noului pachet legislativ, prin creşterea încrederii instanţelor în controlul judiciar, în arestul la domiciliul, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile, a scăzut cu aproape 3.600 de persoane numărul de deţinuţi", a precizat Bejan. Acesta a adăugat că aceste condiţii de detenţie au dus la plângeri la CEDO, arătând că au fost plătite daune de un million de euro.