„Sistemul ticăloşit”, după cinci ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

„Sistemul ticăloşit”, după cinci ani

Eveniment 21 Septembrie 2009 / 00:00 488 accesări

A făcut destule valuri în presă interviul de săptămîna trecută, acordat de Traian Băsescu postului public de televiziune, chiar a doua zi după jalnicul discurs din Parlament, cu ocazia asumării răspunderii Cabinetului Boc pentru un pachet de legi extrem de importante, „emanate” aproape exclusiv din jumătatea pedelistă a Guvernului. A fost vorba, desigur, de un interviu comandat de la Cotroceni, ca şi în alte dăţi, pentru că Televiziunea Română nu şi-a cîştigat încă independenţa deplină, fiind la dispoziţia preşedintelui, în continuare! Este mai mult decît sigur faptul că Traian Băsescu a urmărit personal dezbaterile televizate pe care le-a provocat, în aceeaşi seară, discursul său mamut şi a ţinut să facă nişte precizări publice… Dacă am fi fost în Franţa sau Germania, un astfel de interviu era imposibil de aranjat de pe o zi, pe alta, cu excepţia unor situaţii limită, de genul unei crize politice grave, a unei declaraţii de război sau a unui conflict iminent, civil sau armat. Aşa se face separaţia puterilor în stat, în democraţiile europene consolidate! La noi, în schimb, în republica bananieră România, dacă preşedintelui i se năzăreşte peste noapte să le povestească alegătorilor ce-a mîncat la cină, cu o zi în urmă, postul public de televiziune îşi dă peste cap toate programele ca să-i acorde spaţiu şefului statului, la o oră de maximă audienţă, pentru ca pînă şi nea Caisă ori nea Castană de la Poplaca, personaje fictive pe care le-am mai evocat la această rubrică, să poată afla de ce a făcut „indigestie politică” alesul „tuturor” românilor… În fine!

Spre deosebire de însăilarea retorică de două ore din Parlament, eminamente demagogică, populistă şi triumfalistă, în interviul de a doua zi, Traian Băsescu s-a întors la limbajul său şmecheresc, acela care îl face simpatizat de toată prostimea din ţara asta. El a ţinut să puncteze cîteva lucruri, pentru urechile electoratului, dar tot ipocrit s-a dovedit, în cele din urmă, ba, mai mult, chiar viclean, adică în nota sa obişnuită! Dezvăluirea conform căreia Sorin Roşca Stănescu lansează intoxicări de presă, drept răzbunare pentru că preşedintele i-a respins „rugămintea” de a interveni în Justiţie pentru Dinu Patriciu, este o „petardă” lipsită de probe. Afirmaţia că „sistemul ticăloşit”, după cinci ani din mandatul său, „a ieşit la suprafaţă”, este doar o gogoaşă caraghioasă. Cine a ieşit la suprafaţă? „Regii asfaltului”, aflaţi în cercul său direct de prieteni, sau „băieţii deştepţi” din energie, care fac parte din clientela politică a PD-L-ului? În plus, dezvinovăţirea familiei sale, prin argumentul că de două decenii niciuna dintre rudele sale nu a cîştigat bani de la stat, ci doar din afaceri private, este o cacealma! Chiar dacă afacerile cu statul sînt cele mai profitabile, nu este nevoie să te îmbogăţeşti doar cu bani publici… „Crede” Traian Băsescu că firma „Luxten” ar mai fi angajat-o pe Eba cu un salariu de director, dacă n-ar fi fost fiica mezină a preşedintelui?! Astea au rămas ipocriziile cu care şeful statului continuă să-şi îmbîrlige electoratul.

La urmă, dar nu cel mai puţin important, felul în care Traian Băsescu l-a invitat pe moderator să aibă răbdare pînă la finalul mandatului său, cînd va face dezvăluiri, arată intenţia clară a preşedintelui de a candida şi faptul că pregăteşte o lovitură de imagine cît un scandal politic de proporţii naţionale. Iar rînjetul sardonic de la sfîrşitul emisiunii dovedeşte că animalul politic este gata de orice atac fără scrupule. Acum, „sistemul ticăloşit” are şi un cap!



12