Sişu: „Este bine să pot face, din nou, ceea ce vreau”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sişu: „Este bine să pot face, din nou, ceea ce vreau”

Monden 13 Februarie 2008 / 00:00 612 accesări

Unul dintre cele mai iubite grupuri de hip-hop autohtone, „Sişu şi Puya”, a fost, zilele trecute, în Constanţa, unde a susţinut un concert incendiar. Cu acest prilej, cei doi interpreţi au acordat un inteviu, în care au vorbit despre planurile lor, dar şi despre eliberarea lui Sişu, în exclusivitate pentru cotidianul „Telegraf”.

Reporter: După cîtă vreme aţi revenit la Constanţa?

Sişu: Am venit la Constanţa la invitaţia unui bun prieten al nostru.

Puya: Constanţa nu este aşa departe de Bucureşti, mai ales de cînd există autostrada Soarelui, am mai fost pe aici. Însă spectacole nu am mai avut de multă vreme la Constanţa.

Rep: Ce surpzize le pregătiţi fanilor?

Puya: Eu o să lansez un nou album chiar în această lună, se numeşte „Muzică de tolăneală şi depravare”, iar Sişu lucreză, de asemenea, la albumul lui solo. În plus, lucrăm, în paralel, şi la un material discografic împreună, pe care sperăm să îl lansăm în această vară.

Sişu: Ca de obicei, albumele sînt realizate de Scandalos Music, băieţii noştri fac totul. Bineînţeles, noi scriem versurile, pentru că nu îmi spun ei ce să cînt.

Rep: De unde vă vine inspiraţia atunci cînd scrieţi versurile pieselor?

Şisu: De multe ori mă întreb şi eu acelaşi lucru... Cred că de sus, de undeva... zic eu. Pentru că niciodată nu poţi să te apuci să scrii şi să ai şi inspiraţie cînd vrei. Pentru mine este clar că vine din altă parte. Ai perioade în care te „loveşte” inspiraţia şi perioade în care nu...

Rep: Ce planuri aveţi pentru primăvara şi vara viitoare?

Puya: Să sperăm că în acest an va reuşi şi Sişu să vadă şi el marea...

Sişu: Da, sper... Vom veni în Constanţa la vară, cred că toţi românii trec cel puţin o dată pe an, în sezonul estival, pe litoral.

Rep: Cum este să fii din nou alături de Puya?

Puya: Stresant...

Sişu: Nu este stresant, dar este bine să pot face, din nou, ceea ce vreau...

Rep: Cum ai devenit liderul Pardidului Verde?

Puya: Ei m-au contactat, mi-au spus despre ceea ce vor să facă, mi-a plăcut ceea ce am auzit şi am zis de ce nu. De ce să nu ne susţinem ideile?

Sişu: Orice ocazie este bună să poţi să îţi expui ideile şi părerile, să ajungă la lume. Trebuie să facă şi cineva acest lucru, dacă toţi ar tăcea şi nu ar ieşi nimeni în faţă...

Rep: Aveţi un mesaj pentru fanii din Constanţa?

Sişu: Momentan nu avem niciun mesaj, în afară de muzica noastră, care este cel mai reprezentativ mesaj pe care îl putem transmite fanilor.

Puya: Să nu mănînce după ora şapte şi să nu bea acidulat... (rîde) Şi să se înscrie în Partidul Verde.



12