Sişu speră la libertate până la Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi ICCJ menţine pedeapsa de patru ani

Sişu speră la libertate până la Crăciun

Monden 23 Octombrie 2012 / 00:00 283 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ieri, recursul cântăreţului de hip-hop Tudor Sişu faţă de pedepsele instanţelor inferioare care l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Potrivit avocatului său, însă, artistul ar putea fi eliberat condiţionat până de sărbători.

ICCJ a soluţionat definitiv dosarul în care cântăreţul de muzică hip-hop Tudor Sişu a fost deferit justiţiei pentru trafic de droguri. Judecătorii au respins recursul cântăreţului, menţinând deciziile instanţelor inferioare. Astfel, Sişu a rămas condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Avocatul cântăreţului, Mihnea Stoica, a declarat, ieri, că următorul pas judiciar al clientului său este acela de a introduce o cerere prin care să solicite unui judecător contopirea pedepselor primite în dosarele penale. Dacă în perioada sărbătorilor de iarnă s-ar împlini două treimi din pedeapsa rezultantă de patru ani, Sişu s-ar putea adresa comisiei de eliberări condiţionate a penitenciarului.

Tudor Sişu şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanţei supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină.



12