Site blocat după ce a postat fotografii cu... palatul lui Vladimir Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Site blocat după ce a postat fotografii cu... palatul lui Vladimir Putin

Externe 20 Ianuarie 2011 / 00:00 332 accesări

Site-ul rusesc RuLeaks.net a fost blocat ieri, după ce a publicat fotografii cu o clădire prezentată drept palatul în valoare de un miliard de dolari al premierului rus, Vladimir Putin, a declarat liderul Partidului rus al Piraţilor, Pavel Rasudov. Vizitatorii au început să întâmpine probleme tehnice în accesarea site-ului, marţi, după ce acesta a postat fotografii cu un palat în stil italian, la Marea Neagră, care, potrivit cotidianului american ”The Washington Post”, aparţine lui Putin. Partidul Piraţilor anunţa, la 14 ianuarie, crearea unui WikiLeaks rusesc, invitând utilizatorii să trimită documente privind corupţia, muşamalizarea activităţilor criminale şi alte informaţii de interes social. Fondatorii au anunţat că au luat măsuri de precauţie în legătură cu securitatea RuLeaks.net. Serverele acestuia se află în afara Rusiei, domeniul este înregistrat pe numele unui cetăţean străin, iar toate informaţiile de pe site sunt duplicate, în timp real, pe pagini speciale, în reţele sociale.

”The Washington Post” citează, într-un material publicat la 23 decembrie, un cetăţean rus, Serghei Kolesnikov, potrivit căruia palatul a fost plătit cu bani donaţi lui Putin de oameni de afaceri ruşi. Aceste fonduri provin, în principal, dintr-o combinaţie de corupţie, mită şi furt, potrivit lui Kolesnikov, care a lucrat, până în noiembrie 2009, pentru una dintre companiile pe care le acuză că investesc bani pentru Putin. Un purtător de cuvânt al premierului rus a respins aceste acuzaţii, precizând că imobilul respectiv nu are nicio legătură cu Vladimir Putin.

Taguri articol


12