Odată cu pregătirile pentru debutul noii stagiuni, Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” revine în atenţia publicului de la malul mării nu doar cu un program bogat în spectacole, ci şi cu un site nou şi pagină oficială de Facebook. Dacă, până de curând, informaţiile privitoare la agenda de spectacole, artişti, modalităţi de contact se puteau accesa de către cei interesaţi pe vechea pagină web http://www.opera-balet-constanta.ro, din această toamnă, la dispoziţia publicului se află site-ul http://tnobconstanta.ro. Cu o grafică atractivă, structurat pe secţiuni distincte care facilitează navigarea virtuală - „Program”, „Spectacole”, „Corp artistic”, „Despre noi”, „Contact” - noul site actualizează în timp real informaţiile privitoare la spectacole şi artişti. De la fotografii din timpul spectacolelor, articole de presă şi prezentarea artiştilor, respectiv a prestigioasei instituţii de cultură constănţene, la anunţurile privind biletele sau orele de începere a reprezentaţiilor, site-ul tnobconstanta.ro este, fără îndoială, un instrument util iubitorilor de cultură.. internauţi.
Stagiunea Teatrului „Oleg Danovski” se deschide, mâine seară, la ora 19.00, cu una din capodoperele compozitorului Gaetano Donizetti, „Elixirul dragostei”. Din distribuţie fac parte, în roluri solistice, talentaţii artişti lirici Mădălina Sandu, Doru Iftene, Marius Eftimie, Cătălin Ţoropoc şi Mihaela Ionescu. Orchestra simfonică a teatrului va evolua sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Ciorei.