24 Noiembrie 2024, 11:15
Autorităţile române au descoperit 21 de site-uri care vindeau pe internet conţinut media pentru telefoane mobile (tonuri de apel, fonturi etc.) a căror activitate încălca legislaţia de protecţie a consumatorului din UE, se arată într-un raport prezentat ieri de Comisia Europeană. Dintre cele 40 de site-uri verificate iniţial de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului la iniţiativa CE, 38 au fost investigate pentru nerespectarea legislaţiei, iar dintre acestea, 21 încălcau reglementările de protecţie a consumatorului. În cazul a 16 dintre ele, problemele au fost corectate sau site-urile, închise. România, Ungaria şi Austria sunt statele membre UE cu cel mai mare număr de site-uri frauduloase, respectiv 21.