Site-urile agenţiei de presă Reuters, blocate în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Site-urile agenţiei de presă Reuters, blocate în China

Externe 21 Martie 2015 / 00:00 510 accesări

Site-urile de ştiri ale Reuters, inclusiv cele în engleză şi chineză, au fost blocate, vineri, în China, dificultăţi privind accesarea acestora fiind întâmpinate de internauţi încă de joi seară. Totodată, paginile de internet ale unor importante companii de media internaţionale, între care Bloomberg News, ”The New York Times” şi ”The Wall Street Journal”, nu pot fi accesate în China de mai multă vreme. Potrivit Reuters, nu este clar motivul pentru care utilizatorii din China au fost împiedicaţi să acceseze site-urile acestei agenţii internaţionale de presă, dar blocajul a apărut după publicarea unor materiale despre aspecte considerate sensibile de autorităţile chineze. Autoritatea de reglementare a internetului din China nu a oferit un răspuns imediat la solicitările transmise în scris privind oferirea de explicaţii în acest caz. Reuters este divizia de ştiri a Thomson Reuters Corp. Compania furnizează şi informaţii financiare şi servicii de date în China. Respectivele servicii continuă să fie disponibile în această ţară. Potrivit relatărilor din presa internaţională, China este cea mai mare piaţă de internet din lume, având peste 649 de milioane de utilizatori de internet.

Taguri articol


12