ÎNTÂLNIRE Deşi România trece printr-o perioadă extrem de agitată politic şi economic, autorităţile statului continuă să-şi arunce un ochi şi asupra situaţiei tensionate din Ucraina. În acest sens, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat, ieri, că a discutat, la telefon, cu omologul său ucrainean, Andrii Deşciţa, despre posibile evoluţii în zonă. „În cadrul discuţiei, am evocat poziţiile adoptate în reuniunile Consiliului Nord-Atlantic şi Consiliului de Afaceri Externe al Uniunii Europene, care condamnă ferm încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către forţele armate ale Federaţiei Ruse, acţiunile acestora fiind considerate drept un act de agresiune la adresa statului ucrainean”, a afirmat Corlăţean. Totodată, cei doi demnitari au convenit să continue consultările cu ocazia unei vizite pe care şeful diplomaţiei române o va face la Kiev, în perioada imediat următoare. În plus, ministrul român a reiterat poziţia Bucureştiului, care a susţinut necesitatea configurării rapide a unui pachet substanţial de asistenţă economică pentru Ucraina din partea comunităţii internaţionale, prin intermediul FMI şi al altor instituţii financiare şi în strânsă coordonare SUA-UE.
AUDIERE În altă ordine de idei, Titus Corlăţean a fost audiat, ieri, în comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor, pe tema evoluţiilor din Ucraina. Cu această ocazie, preşedinţii celor două comisii, senatorul Petru Filip şi deputatul Laszlo Borbely, au anunţat, la finalul audierii, că textul rezoluţiei privind situaţia din Ucraina va fi redactat până săptămâna viitoare. „Trebuie să avem un punct de vedere foarte clar şi ferm. Parlamentul trebuie să aibă o atitudine fermă în legătură cu acest act de agresiune care s-a întâmplat în ultimele zile în Ucraina”, a declarat Borbely. La rândul său, ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer, a afirmat că forţele ucrainene nu au recurs, până în prezent, la provocări la adresa părţii ruse, lucru valabil inclusiv în cazul populaţiei rusofone din Ucraina.