Cel puţin cinci persoane au fost ucise, 100 au fost rănite şi 200, dintre care jumătate călugări, au fost arestate ieri, de forţele de securitate din Myanmar, care au reprimat mai multe manifestaţii la Rangoon. Protestele au debutat în urmă cu cîteva zile, după ce junta militară aflată în fruntea ţării, care şi-a concentrat toată puterea executivă şi legislativă în mîinile sale, a majorat preţul la combustibili, de cinci ori pînă în prezent, ceea ce a dus la degradarea vieţii localnicilor, în condiţiile în care ţara asiatică este considerată una din cele mai sărace din lume, cu un venit mediu anual pe cap de locuitor de 200 de dolari.
Junta militară din Myanmar a început, miercuri, reprimarea mişcării în favoarea democraţiei care a cuprins întreaga ţară, impunînd restricţii de circulaţie, operînd zeci de arestări şi atacînd manifestanţii cu bastoane şi gaze lacrimogene. Manifestanţii, al căror număr a fost estimat la 700 de persoane, au fugit, în timp ce militarii înconjurau zona. Poliţia a arestat totuşi zeci de civili şi de călugări. O mie de protestatari s-au strîns apoi în apropiere, dar poliţiştii au utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Circa 100.000 de persoane, printre care şi călugări budişti, au protestat, luni şi marţi, faţă de regimul militar de la Rangoon. Miercuri, junta militară a impus, de altfel, restricţii de circulaţie la Rangoon, oraş declarat zonă cu acces restrîns. Anunţul, difuzat prin intermediul megafoanelor, a fost făcut de oficiali guvernamentali urcaţi pe camioane care circulau prin oraş. Restricţiile de circulaţie sînt valabile între orele 21.00-05.00 şi fac ca Rangoon şi regiunile înconjurătoare să devină zone cu acces restrîns, termen rezervat în general pentru zonele militare sau de luptă. Aceste restricţii sînt valabile pe o perioadă de 60 de zile, iar măsuri similare au fost adoptate şi în cel de-al doilea oraş al ţării, Mandalay. Autorităţile din Myanmar au interzis de mult timp adunările de mai mult de cinci persoane, însă ordinul a fost ignorat în timpul manifestaţiilor care s-au înmulţit în ultimele săptămîni.
Casa Albă a apreciat, miercuri, drept ”foarte tulburătoare” informaţiile care anunţă reprimarea manifestaţiilor din Myanmar şi a cerut regimului militar să se abţină să recurgă la violenţă, în aşteptarea confirmării acestor veşti. ”SUA cer insistent juntei să respecte drepturile birmanilor şi să accepte o tranziţie paşnică spre democraţie”, a solicitat administraţia de la Washington, la 24 de ore după ce Bush a anunţat noi sancţiuni împotriva regimului birman şi a denunţat ”domnia fricii” din această ţară. La rîndul său, premierul britanic, Gordon Brown, a cerut Consiliului de Securitate ONU organizarea unei reuniuni de urgenţă miercuri, pe tema crizei din Myanmar şi a avertizat junta că “întreaga lume priveşte”. Brown a spus că un trimis special al ONU trebuie să se ducă în Myanmar rapid. “UE va analiza o serie de sancţiuni ce ar putea fi impuse”, a adăugat Brown. În cele din urmă, Consiliul de Securitate ONU s-a reunit miercuri, la ora 22.00., ora României, pentru consultări referitoare la situaţia din Myanmar, a anunţat, la New York, şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a cărui ţară asigură, în acest moment, preşedinţia consiliului, potrivit principiului rotaţiei.