Situaţia imigranţilor, gestionată eficient de Poliţia Română la frontiera cu Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Situaţia imigranţilor, gestionată eficient de Poliţia Română la frontiera cu Ungaria

27 Februarie 2016 / 21:05 661 accesări

Poliţia de Frontieră Română a gestionat eficient, până în prezent, situaţia imigranţilor de la graniţa cu Ungaria, dar autorităţile ungare sunt pregătite să închidă graniţa cu România, dacă imigranţii vor începe să tranziteze ţara, a precizat Gyorgy Bakondi, consilier pe probleme de securitate.

Gyorgy Bakondi, consilierul pe probleme de securitate al premierului ungar, Viktor Orban, a atras atenţia asupra creşterii numărului de imigranţi care încearcă să intre ilegal pe teritoriul ţării, în condiţiile în care, în medie 110 de extracomunitari, au fost prinşi zilnic de poliţiştii ungari în ultimele zece zile, relatează agenţia MTI.

El a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că aproximativ 500 de persoane au încercat să intre ilegal în Ungaria în luna ianuarie şi 650 până pe 15 februarie.

În ultimele săptămâni, imigranţii au sosit pe la graniţa cu Serbia şi România, dar poliţia de frontieră română a gestionat eficient situaţia imigranţilor şi a ţinut la curent autorităţile ungare în privinţa numărului de imigranţi pe care i-au împiedicat să ajungă în Ungaria.



12